Politica

De ce primarul Romeo Rădulescu nu vrea transparenţă?

Actuala conducere a Primăriei Râmnicului a promis în campania electorală că, imediat după alegeri, va posta pe site-ul instituţiei toate contractele plătite din visteria municipalităţii, evidenţiind sume, firme, sub-contractanţi şi scopurile urmărite prin angajarea tuturor cheltuielilor.

A trecut ceva vreme de atunci, însă edilii nu au făcut nimic în acest sens. Ba din contră, de atunci, nu au mai organizat nicio conferinţă de presă, pentru a nu fi nevoiţi să mai răspundă unor „întrebări-întrebătoare”. Ar fi fost foarte interesant să aflăm, de exemplu, de la ce firme vâlcene cumpără materiale societatea care se ocupă de termoizolarea blocurilor din Râmnic, cui i se mai concesionează teren şi la ce sume, sau de ce anumite investiţii costă dublu ori triplu. Dacă am fi avut acces la astfel de informaţii, cu siguranţă că vă dădeam mai multe răspunsuri, iar acestea ar fi zguduit foarte puternic PD-L Vâlcea. Dar, sigur, timpul nu este pierdut şi sperăm în continuare că Romeo Rădulescu şi Eusebiu Veţeleanu îşi vor respecta într-un final cuvântul dat în faţa râmnicenilor.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button