Administratie

Daniel Muşat a construit un nou dispensar în satul Ciuteşti

• în prezent, la Milcoiu se lucrează la cel de-al doilea punct de control medical, care va fi deschis în Izbăşeşti

Primarul din Milcoiu ne-a vorbit în ultima perioadă despre faptul că intenţionează să construiască în comuna sa două noi dispensare. Potrivit declaraţiilor lui Daniel Muşat, recent au fost terminate lucrările la punctul de control medical situat în satul Ciuteşti, dispensarul fiind în momentul de faţă funcţional. „Am decis să demarez aceste investiţii în domeniul sănătăţii pentru că din punctul meu de vedere, sănătatea locuitorilor din Milcoiu reprezintă unul dintre cele mai importante lucruri. Vreau să vă spun că oamenii sunt bătrâni şi le este foarte greu să se deplaseze pe o distanţă de 4-5 kilometri, până la dispensarul din centrul comunei. Acum această problemă este aproape rezolvată, pentru că în curând vom deschide şi punctul medical din Izbăşeşti”, ne-a declarat Daniel Muşat. Primarul a mai precizat că în scurt timp vor fi finalizate şi lucrările la noua grădiniţă, care este situată de asemenea în satul Izbăşeşti. „Vechea clădire în care stăteau copiii este deteriorată în proporţie de 70%, pentru că acea zonă a fost afectată acum mai mult timp şi de alunecările de teren. Pereţii sunt crăpaţi şi consider că este mult prea periculos ca cei mici să mai fie ţinuţi acolo”, a adăugat Daniel Muşat. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button