Administratie

Dacă va reuşi să introducă apa şi canalizarea în comună,

Primarul Ungureanu spune că Muereasca ar avea de câştigat din turismul monahal

Mănăstirea Frăsinei ar trebui să reprezinte „o mană cerească” pentru comuna Muereasca, mai ales că lăcaşul de cult situat la doar 25 de kilometri distanţă de municipiul Rm. Vâlcea este perceput drept Athos-ul României, având o istorie şi un specific aparte. Primarul localităţii, Ion Ungureanu, susţine că unicitatea zonei poate aduce fonduri semnificative la bugetul local, în condiţiile în care turismul monahal ar fi mult mai intens practicat. Pentru a veni în sprijinul autorităţilor ecleziastice, administraţia publică locală depune toate eforturile pentru a obţine finanţare pe Măsura 3.2.2. „În momentul în care vom avea canalizare şi alimentare cu apă, comuna Muereasca se va dezvolta într-un ritm accentuat. Investitorii se feresc să amenajeze mini-hoteluri sau pensiuni dacă nu beneficiază de aceste utilităţi. În acest sens, avem depus un proiect pe Măsura 3.2.2, prin care sperăm să introducem reţelele de apă şi canalizare în comună. Din câte am înţeles, va mai exista încă o sesiune de finanţare, prin redistribuire de fonduri. Sper ca atunci să avem mai mult noroc, pentru că, în sesiunea a patra, am pierdut la limită şansa de a primi banii de la Uniunea Europeană”, a punctat primarul Ion Ungureanu. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button