Politica

Dacă liberalii bat palma cu PD-L,

Dumitru Persu riscă să piardă funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean

Negocierile dintre partide înaintea turului doi al alegerilor locale parţiale de la Râmnicu Vâlcea pot schimba decisiv raportul de forţe şi la nivel judeţean. De exemplu, dacă liberalii vor bate palma cu PD-L, social-democraţii vor pierde nu numai funcţia de primar, ci şi majoritatea din Consiliul Judeţean.

Una dintre funcţiile cerute de reprezentanţii PNL în negocierile cu pedeliştii este şi cea de vicepreşedinte al CJV. În aceste condiţii, este posibil ca, foarte curând, Dumitru Persu să fie înlocuit cu Ilie Fârtat, Victor Popescu sau Mircea Poenaru. PD-L va rămâne cu un post de vicepreşedinte, care va fi ocupat în continuare de Romulus Bulacu, iar PNL îl va primi pe cel de-al doilea. Partidul Social Democrat îşi va menţine preşedinţia CJV, Ion Cîlea fiind ales de vâlceni prin vot uninominal, dar îi va fi mult mai greu decât până acum să-şi treacă hotărârile. Asta dacă PSD nu vine rapid cu o propunere mult mai convingătoare decât a pedeliştilor pentru liberali.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button