Baschet

CS Vâlcea 1924 a urcat pe locul 6 în Grupa B din Liga Naţională de baschet masculin!

Duminică, 26 noiembrie, echipa de baschet masculin de la poalele Capelei a înfruntat BC CSU Sibiu în Liga Naţională. Partida, care s-a disputat în Sala Traian, a fost câştigată de elevii lui Hristu Şapera. ”Lupii negri” s-au impus cu scorul de 80-69 în faţa trupei ardelene. A fost o victorie dulce, a treia a sezonului, care a urcat ”haita” pe locul 6 în Grupa B şi care menţine Vâlcea în grafic pentru o clasare în primele 5 ale seriei, ce ar garanta rămânerea pe prima scenă baschetbalistică a ţării. În acest joc s-a evidenţiat juniorul Andreas Blidaru (care a contribuit la succes şi cu 16 puncte). Cele mai multe puncte le-a adus, însă, din nou Branch (24). Olisemeka a avut 9 recuperări. Primul sfert al întâlnirii s-a încheiat la egalitate, 21-21. Sfertul 2 a fost de vis pentru favorita publicului. În 10 minute, CS Vâlcea 1924 a făcut diferenţa (32-17). 53-38 s-a consemnat la pauza mare. Sfertul 3 a aparţinut formaţiei vizitatoare (9-16). Sibienii s-au apropiat, dar gazdele nu le-au permis să schimbe soarta întâlnirii. 18-15 a fost scorul în ultimul sfert şi Vâlcea a celebrat alături de numeroşii şi inimoşii săi susţinători. Pentru a treia oară la rând, echipa vâlceană va juca pe teren propriu. Joi, 30 noiembrie, de la ora 17.00, în Sala Traian vine SCM Universitatea Craiova.

Articole Similare

Back to top button