Politica

Cristian Buican crede că

Ion Cîlea ar trebui să-l ajute pe primarul Sandu să amenajeze o pârtie de schi la Perişani

De când la Consiliul Judeţean există o majoritate PSD-PD-L, cei 35 de primari liberali din Vâlcea primesc, adunat, cel mult 10 la sută din fondurile repartizate.
Deputatul Cristian Buican, preşedintele PNL Vâlcea, susţine că, astfel, li se face o mare nedreptate comunităţilor conduse de primarii săi, care sunt private de fondurile cuvenite. „Le atrag încă o dată atenţia preşedintelui CJ şi celor doi vicepreşedinţi că acesta este un abuz grav nu neapărat împotriva primarilor PNL, cât împotriva comunităţilor acestora. Vom continua să luptăm pentru ca această practică să fie stopată, iar banii să fie alocaţi în funcţie de proiecte, nu pentru a cumpăra voturi sau pentru a susţine clientela politică. Resursele CJ trebuie canalizate în primul rând pe cofinanţarea proiectelor, pentru că, investind în această zonă, se pot atrage mai multe fonduri europene. Altfel, ne învârtim în jurul cozii şi nu facem nimic”, a recomandat parlamentarul. Liderul judeţean al PNL a adus în discuţie şi situaţia de la Perişani, unde primarul Ion Sandu doreşte să amenajeze o pârtie de schi, în satul Mlăceni. „Sumele alocate în ultimii doi ani de CJ şi Guvern acestei localităţi au fost foarte mici. Această atitudine a autorităţilor judeţene şi centrale continuă şi în ziua de astăzi, indiferent cât de bune sunt proiectele colegului nostru. Dacă acum s-ar investi suficient şi eficient în turism, în nordul judeţului, pe viitor nici n-ar mai conta ce ar face CJ sau Guvernul. Până la urmă, e o chestiune de management, dacă vreţi, dar cine are urechi să audă nu aude sau nu vrea să audă. Nu văd de ce preşedintele Consiliului Judeţean nu susţine o astfel de iniţiativă care ar aduce beneficii nu numai comunei Perişani, ci întregului nostru judeţ. Sper ca, după acest mesaj al meu, preşedintele CJ să-şi reconsidere poziţia şi să participe la materializarea ideii primarului Sandu. Voi avea noi discuţii în acest sens cu domnia sa, dar şi cu vicepreşedinţii CJ, mai ales că efortul financiar pe care l-ar face Consiliul n-ar fi decât de aproximativ 800 milioane lei vechi”, a completat preşedintele PNL Vâlcea.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button