Costache Nicolescu a donat pământul pentru Spitalul Drăgăşani. Şi a oferit şi banii necesari pentru investiţie

Primarul Costinel Stoica şi mai mulţi oameni de bine, printre care s-au numărat şi câţiva cetăţeni greci, au donat bani pentru construirea unui bust care să-l reprezinte pe Costache Nicolescu. Zilele trecute, sculptura a fost finalizată, iar iniţiatorul acestei idei, actualul edil şef al localităţii, a dorit să amplaseze monumentul în părculeţul din faţa spitalului de la Drăgăşani.
La Drăgăşani, a început lupta pentru eliberarea Greciei
Bustul lui Costache Nicolescu (1836-1887) a fost dezvelit vineri, la eveniment participând sute de localnici, dar şi medici, demnitari şi susţinători ai comunităţii din Drăgăşani. Printre ei, s-a numărat şi Valeriu Stoica, fost ministru şi lider PNL. Mesajul său a fost primul care ne-a convins că nu participăm la o inaugurare banală, plictisitoare, ci la o lecţie de istorie, moralitate, spirit civic şi viziune. „Am tot respectul pentru cei datorită cărora, la Drăgăşani, avem spital, dar şi pentru cei care lucrează aici şi sunt în slujba oamenilor. Îl felicit pe domnul primar Costinel Stoica pentru că, împreună cu medicii de aici, cu câţiva oameni de bine, de origine greacă – din câte am înţeles, a făcut posibilă construcţia acestui monument, care ne va aminti mereu că, la Drăgăşani, a trăit un om care a iubit atât de mult comunittatea, care a ţinut atât de mult la oameni şi s-a gândit la viitor, încât şi-a donat pământul pentru a se face aici un spital. Şi a lăsat şi banii necesari pentru realizarea acestei unităţi. Nădejdea noastră este că oameni cum a fost Costache Nicolescu există în continuare printre noi şi vor face gesturi similare pentru comunitatea locală, pentru semenii lor. Spuneam că monumentul dezvelit astăzi s-a realizat şi prin contribuţia unor cetăţeni greci. În acest context, ar aminti faptul că oraşul Drăgăşani este important nu doar pentru judeţul Vâlcea, pentru România, ci şi pentru Grecia. Cred că grecii sărbătoresc acest oraş mai mult decât noi. De ce? Pentru că, aici, la Drăgăşani, în 1821, a început lupta de eliberare a Greciei. În cimitirul de la Drăgăşani, este înălţat un monument în cinstea celor care au luptat atunci şi care au avut un rol esenţial în eliberarea Greciei. Astăzi, nu doar cinstim memoria lui Costache Nicolescu. În sufletul nostru, se clădeşte un monument mai solid decât este marmura acestei statui. Îi felicit pe toţi cei care au avut această iniţiativă şi le transmit locuitorilor din Drăgăşani să îi păstreze în memorie pe cei care au fost, pe cei care sunt, şi – prin ceea ce fac – luptă pentru comunitate!”, a transmis Valeriu Stoica.
Neurochirurgul Dan Aurel Nica: Sunt mândru că sunt drăgăşenean!
Detalii în legătură cu gestul extraordinar al lui Costache Nicolescu a oferit iniţiatorul acestui proiect, primarul Costinel Stoica: „În trecutul nostru, au existat oameni care şi-au pus averea şi munca în slujba comunităţii. Am găsit în arhivele primăriei un document care atestă tot ceea ce am spus. Îl voi oferi conducerii Spitalului Municipal „Costache Nicolescu” – Drăgăşani. Costache Nicolescu nu şi-a oferit doar pământul, ci a oferit şi banii necesari pentru construirea spitalului, 100 de mii de lei, bani foarte mulţi pentru secolul 19. La 50 de ani de la moartea acestui mare om, cei care conducereau oraşul au decis ca această stradă să primească denumirea Fraţii Nicolescu. Îi rog pe colegii mei consilieri să mă sprijine, ca să redăm acestei străzi denumirea avută în perioada 1935-1940. De asemenea, vreau să le mulţumesc managerului spitalului – Mircea Miu, directorului medical – Mihai Mihăilescu şi colegilor lor – pentru tot ceea ce au făcut şi fac pentru această unitate! Mulţumesc deoportrivă comunităţii locale, pentru susţinere!”.
Cunoscutul neurochirurg Dan Aurel Nica a completat spusele primarului de la Drăgăşani, explicând că donaţia pentru spital nu a fost singura făcută de Costache Nicolescu. „A donat şi terenurile pentru liceul unde am învăţat, pentru şcoala de băieţi de lângă piaţă. Sunt mândru că am învăţat aici, când am venit la Drăgăşani. Sunt mândru că am făcut stagiatura în acest spital. Sunt mândru că sunt drăgăşenean şi, domnule Costache Nicolescu, Dumnezeu să te ţină în lumină!”.