Liga IV

Cornel Ştefan, sponsor Posada Perişani:

„Jucătorii vor avea prime substanţiale dacă îşi îndeplinesc obiectivul”

* echipa din Ţara Loviştei şi-a propus să termine actualul sezon pe podiumul Ligii a IV-a

Conducerea echipei de fotbal din Ţara Loviştei a stabilit modalitatea de premiere a jucătorilor în actuala ediţie de Liga a IV-a. Astfel, sponsorul Cornel Ştefan, împreună cu primarul Ion Sandu, şi-a anunţat fotbaliştii că aceştia vor fi recompensaţi financiar, sub formă de prime, numai în cazul în care se vor menţine pe primele trei locuri şi, respectiv, vor aduce puncte în clasament. Câştigarea duelurilor cu primele clasate va fi, de asemenea, recompensată pecuniar. „Dacă se vor ţine de treabă, jucătorii vor avea numai de câştigat, însă eu, împreună cu primarul Ion Sandu, vrem o observăm o mai mare dăruire din partea lor. Trăim vremuri de criză, iar asta trebuie să înţeleagă toţi fotbaliştii. Fiecare trebuie să aprecieze într-un fel sau altul eforturile depuse”, a precizat Cornel Ştefan. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button