Administratie

Constantin Rădulescu, preşedinte pe regiune!

În cadrul ședinței Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, care s-a desfășurat marţi, la Dubova, Constantin Rădulescu a fost desemnat preşedinte pentru o perioadă de un an.  

La finalul reuniunii din Mehedinţi, noul președinte al CDR S-V Oltenia a declarat că desemnarea sa în această importantă funcţie este o responsabilitate pe care şi-o asumă cu bună-credință și „cu gândul la ceea ce se poate construi pentru întreaga regiune”. „Pentru Vâlcea, acest parteneriat regional se traduce în proiecte concrete. Doar prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027, Consiliul Județean Vâlcea derulează investiții de aproape 100 milioane euro – fonduri europene, aflate în diferite stadii de implementare: modernizarea celui mai lung drum județean – DJ 676 Cerna – Vaideeni – Irimești – Bălcești (cca 76 km); reabilitarea și modernizarea Maternității din cadrul SJU Vâlcea; consolidarea și modernizarea Școlii Profesionale Speciale Bistrița; reabilitarea și dotarea Centrului Andreea. Alături de colegii mei din Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt și Vâlcea, am discutat despre direcțiile majore de dezvoltare ale Olteniei. Printre acestea, un pas important este înființarea Organizației de Management a Destinației Oltenia, care va pune în valoare frumusețile și potențialul turistic al regiunii noastre. Cred cu tărie că doar prin muncă și colaborare putem transforma în realitate proiectele pe care ni le dorim cu toții. Îmi doresc ca acest mandat să însemne nu doar cifre și contracte, ci rezultate vizibile pentru oameni – drumuri mai bune, spitale moderne, școli moderne și o Oltenie mai atractivă pentru toți cei care trăiesc aici sau ne vizitează”, a declarat Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea şi al CDR S-V Oltenia.

 

Articole Similare

Back to top button