Liga V

Conflict la Stoeneşti

• delegatul Rapidului, Gigi Copală, acuză: „Suporterii de la Unirea Tomşani au folosit spray-uri lacrimogene”

Din păcate, fotbalul judeţean continuă să fie presărat cu tot felul activităţi extra-sportive, desprinse mai degrabă din filmele americane cu grupări mafiote. La finele săptămânii trecute, Rapid Stoeneşti a primit vizita celor de la Unirea Tomşani (fosta lideră până în runda trecută), cu ocazia rundei a noua a Ligii a V-a. Gazdele au condus ostilităţile cu 3-1, iar în ultimele cinci minute de joc elevii lui Mihai Diaconescu au reuşit să egaleze şi să stabilească scorul final la 3-3. Spectacolul din teren a fost însă eclipsat de sălbăticia din afara gazonului, acolo unde mai mulţi suporteri s-au luat la bătaie şi au dat cu spray lacromigen. Despre acest incident, ne spune mai multe reprezentantul echipei Rapid Stoeneşti, Gigi Copală.

„Sunt dezgustat total de ceea ce se întâmplă în fotbalul actual. Este inadmisibil să vii la meci şi să îţi fie frică de faptul că vei lua bătaie pe propriul teren. În meciul cu Unirea, a avut loc o ciocnire normală între un jucător de-al meu şi portarul advers. Imediat, lucrurile au degenerat, având loc mai multe schimburi de palme. Apoi, un suporter al echipei adverse a dat cu spray lacrimogen, jetul fiind inhalat puternic şi de asistenta noastră medicală. Sunt scârbit de ceea ce se întâmplă. Dacă şi la noi acasă au fost în stare de asemenea acte de huliganism, păi, ce pretenţii să avem când mergem la ei în deplasare? Nu am putut tempera ostilităţile, pentru că Unirea a venit cu 100 de suporteri la meci, în timp ce noi de abia ne strânsesem o mână de oameni. Plătesc arbitrajele făcând eforturi financiare mari şi am parte de tot ce e mai râu într-un sport”, ne-a spus dezamăgit Gheorghe Copală, la finele partidei cu Unirea.

Dacă reprezentatul echipei din Stoeneşti a acuzat actele de huliganism ale adversarilor, antrenorul Unirii Tomşani, Mihai Diaconescu, ne-a spus că partida s-a desfăşurat în condiţii absolut normale: „Au avut loc ceva incidente, însă minore, specifice acestui nivel de joc. A fost un meci tensionat, pentru că s-au întâlnit două echipe care trăgeau la locul 1. Însă, totul a decurs în condiţii nornale, pentru că sunt prieten foarte bun cu Gigi Copală şi ne permitem să ne jignim”.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button