Condamnat pentru încercarea de a corupe poliţişti

Informare de presă / DGA Vâlcea – La data de 10 august 2025, doi agenţi de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea – Serviciul Rutier au apelat sistemul telefonic Call-center anticorupţie 0800.806.806 pentru a sesiza faptul că un conducător auto le-a oferit o sumă de bani în schimbul neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu. Sesizarea promptă a poliţiştilor a permis constituirea unei echipe operative din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Vâlcea, care s-a deplasat imediat la faţa locului, constatând faptele denunţate. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dispus, la data de 5 septembrie 2025, sesizarea instanţei de judecată cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei, încheiat cu inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, acesta fiind condamnat la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare, cu suspendarea executării sub supraveghere pe durata unui termen de 2 ani, interzicerea unor drepturi pe o perioadă de 2 ani, precum şi confiscarea sumei de 200 de lei. Dosarul de urmărire penală privindu-l pe inculpat împreună cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei au fost înaintate la Tribunalul Vâlcea, spre judecare. În mai puţin de o lună de la momentul faptei, ancheta penală a fost finalizată, inculpatul recunoscând integral comiterea faptei. Acest caz confirmă importanţa integrităţii şi a reacţiei prompte din partea poliţiştilor, care, prin refuzul mitei şi sesizarea imediată a organelor competente, au contribuit la documentarea rapidă a faptei şi la tragerea la răspundere a persoanei vinovate. Direcţia Generală Anticorupţie reaminteşte că faptele de corupţie pot fi semnalate la sistemul telefonic Call-center anticorupţie 0800.806.806, apel gratuit din orice reţea, consolidând astfel eforturile comune pentru menţinerea unui climat de legalitate şi integritate.
Facem precizarea că, referitor la prezentul acord de recunoaştere a vinovăţiei, această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.