Diverse

Direcţia pentru Sport şi Tineret a stabilit calendarul de acţiuni pentru anul 2021

Compartimentul Tineret Tabere din cadrul Direcţiei pentru Sport şi Tineret Vâlcea a stabilit calendarul de acţiuni pentru anul 2021. Acest calendar are 2 componente, respectiv activităţi de şi pentru tineri, desfăşurate la Centrul de Tineret şi cel de activităţi proprii al D.J.S.T. Vâlcea. Cele 14 acţiuni cuprinse în programele D.J.S.T. Vâlcea se vor desfăşura în perioada mai – decembrie 2021, cu respectarea metodologiei de organizare, funcţionare şi finanţare, conform obiectivelor şi direcţiilor de acţiune din Strategia Naţională de Tineret. De asemenea, activităţile propuse vor respecta dispoziţiile legale în vigoare privind prevenirea răspândirii şi contaminării SARS-COV-2.


”Proiectele pe care ni le-am propus în acest an, au ca prioritate formarea şi dezvoltarea tinerilor, prin iniţierea şi îmbunătăţirea anumitor deprinderi esenţiale în dezvoltarea personală. Ne propunem ca aceste acţiuni să le derulăm în parteneriate cu alte O.N.G.T.-uri şi asociaţii de profil. Invităm pe această cale, reprezentanţii organizaţiilor nonguvernamentale de tineret, care îşi doresc să participe în proiectele noastre, să ne contacteze la adresa de mail djst.valcea@mts.ro sau la numărul de telefon 0721.322.621, număr la care consilierii din cadrul compartimentului de tineret vor putea oferi detalii şi pot face înscrieri. Este o invitaţie pe care o lansăm tuturor celor interesaţi să participe la programele noastre şi să contribuie alături de noi, la atingerea obiectivelor pe care le avem, în interesul tinerilor vâlceni. Cu această ocazie ne propunem să ne mărim şi numărul de O.N.G.T. – uri identificate ca fiind active la nivelul judeţului, pentru că D.J.S.T. Vâlcea oferă mai multe oportunităţi în acest sens. Iar la acest capitol aş menţiona organizarea Concursului Local de proiecte care se va demara în curând, în cadrul căruia vom pune la dispoziţia celor intersaţi, fonduri guvernamentale în vederea derulării celor mai bune şi pertinente proiecte care au ca scop implementarea politicilor destinate tinerilor din judeţul Vâlcea”, a conchis directorul adjunct Silvia Nadolu.
• Comunicat de presă DJST Vâlcea – Tineret

Articole Similare

Back to top button