Diverse

Cluburi de renume din ţară s-au întrecut la Cupa Frăţia

• Stadionul CSŞ din Nord a găzduit ediţia 2010 a evenimentului organizat de Vali Mihalcea

În perioada 11 – 13 iunie, pe Stadionul Clubului Sportiv Şcolar din zona Nord, s-a desfăşurat cea de-a doua ediţie a Cupei Frăţia la fotbal. Competiţia a adunat la start şase echipe de copii născuţi în 1996 şi patru formaţii din generaţia 2000. Potrivit declaraţiilor lui Vali Mihalcea, preşedintele FC Frăţia, evenimentul sportiv a fost sponsorizat de Coca Cola, Strabag, Onilserv, SBS Total Invest, Gym Star şi Colect Metal.
Pe parcursul celor trei zile ale turneului, tinerii fotbalişti au dat dovadă de ambiţie, tehnică şi competitivitate, aproape fiecare meci terminându-se la un scor strâns. Printre premiile speciale acordate la finalul întrecerii se numără: (grupa 1996) cel mai tehnic jucător – Alexandru Traşcă (Spartanii), cel mai bun portar – Silviu Dobrescu (CSM), golgheterul competiţiei – Marian Ion (Frăţia), Trofeul Fairplay – FC Frăţia, cel mai guraliv antrenor – Robert Enache (Mioveni), mister turneu – Ştefan Nole (Mioveni) şi cel mai entuziast public – părinţii copiilor din Mioveni; (grupa 2000) cel mai tehnic jucător – Robert Marinoiu (CSM), cel mai bun portar – Adrian Nică (Frăţia), golgheterul competiţiei – Alexandru Ciuculan (Frăţia) şi cel mai tânăr jucător – Alexandru Martin, 6 ani (Mioveni).
„Doresc să vă spun că turneul a fost peste aşteptările mele. Sincer să fiu, nu mă gândeam că o să iasă atât de bine. Copiii, antrenorii şi părinţii au plecat acasă mulţumiţi de modul în care s-a desfăşurat ediţia 2010 a Cupei Frăţia. Cred că acest lucru se datorează faptului că şi acum, dar şi în 2009, noi am premiat absolut toate echipele. Din punctul meu de vedere, este foarte important ca aceşti copii să se simtă motivaţi şi să îşi dorească să participe în continuare la astfel de turnee. Formaţiile au fost foarte apropiate ca valoare, iar din acest motiv şi meciurile au fost echilibrate. După cum aţi putut observa, doar câteva jocuri s-au terminat cu 3-0, în rest scorurile fiind destul de apropiate”, a precizat Vali Mihalcea. După festivitatea de premiere, preşedintele clubului gazdă, împreună cu antrenorii Dan Zguroiu şi Lucian Giurcă au organizat un banchet la care au fost prezenţi copiii, părinţii şi tehnicienii echipelor participante.
„Premierea a fost realizată de către foştii mei elevi. Este vorba despre Gabriel Popa, care acum joacă la Steaua Bucureşti, fraţii Bogdan şi Dragoş Geantă (Ardealul Cluj-Napoca), Ionuţ Chiriţă (CSM Rm. Vâlcea) şi Bogdan Vătăjelu (Steaua). Vreau să precizez că toate echipele participante şi-au exprimat deja dorinţa de a participa şi la următoarea ediţie a cupei noastre. De asemenea, doresc să felicit brigada de arbitri pentru modul exemplar în care au condus partidele”, ne-a declarat antrenorul Dan Zguroiu.
În urma scorurilor obţinute pe parcursul turneului, ordinea echipelor în clasamentul final a fost stabilită astfel: (grupa 2000) 1. FC Frăţia Rm. Vâlcea, 2. CSM Rm. Vâlcea (antrenor Cristi Bora), 3. CS Mioveni şi 4. FC Băbeni; (grupa 1996) 1. UTA Arad, 2. Spartanii Albeşti, 3. FC „Nicolae Dobrin”, 4. CS Mioveni, 5. CSM Rm. Vâlcea şi 6. FC Frăţia.

Iată rezultatele meciurilor disputate în cadrul Cupei Frăţia:

Grupa 2000, vineri, 11 iunie
CSM Rm. Vâlcea – CS Mioveni 5-3
FC Frăţia – FC Băbeni 3-1
Grupa 2000, sâmbătă, 12 iunie
Frăţia – CSM 3-1
Mioveni – Băbeni 4-3
Grupa 2000, duminică, 13 iunie
CSM – Băbeni 5-3
Frăţia – Mioveni 4-2

Grupa 1996, vineri, 11 iunie
Frăţia – CSM 1-1, (după penalti de departajare, 6-7)
UTA Arad – Spartanii Albeşti 3-0
Mioveni – FC „Nicolae Dobrin” 0-2
UTA – FC „N.D.” 0-0, (3-4)
Frăţia – Mioveni 0-2
CSM – Spartanii 1-2
Grupa 1996, sâmbătă, 12 iunie
CSM – UTA 0-2
Mioveni – Spartanii 1-2
Frăţia – FC „N.D.” 1-2
CSM – FC „N.D.” 1-0
Frăţia – Spartanii 2-2, (2-4)
UTA – Mioveni 2-1
Grupa 1996, duminică, 13 iunie
CSM – Mioveni 0-3
Spartanii – FC „N.D.” 2-0
Frăţia – UTA 0-1

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button