Cine distruge CET Govora, PNL sau Costi Rădulescu?

Bogdan Popescu, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Vâlcea, a făcut un apel la ziariştii şi politicienii din judeţ, rugându-i să trateze mai atent subiectul CET Govora. Liberalul a recunoscut că „atunci când cineva are conducerea administrativă a judeţului şi lucrurile nu par foarte bune”, adversarii pot puncta atacand, iar deputatul Costi Rădulescu şi PSD şi-au făcut un obicei din asta. „Din nefericire pentru toţi, pentru dumneavoastră, pentru tot judeţul, domnul Rădulescu Constantin scoate în evidenţă, permanent, probleme de la CET, însă aceste probleme nu sunt aşa cum le prezintă dumnealui. (…) Şi mai grav este că lucrurile vin din gura unui parlamentar, preşedinte al unei organizaţii politice, şi toată mass-media le-a preluat. Cum credeţi că reacţionează furnizorii CET-ului când citesc presa? Dacă în aceste atacuri se folosesc cuvinte de tipul – faliment, insolvenţă, lipsă de fonduri, lipsă de cărbune, furnizorii CET-ului devin circumspecţi şi schimbă condiţiile de furnizare, care înseamnă termene de plată mai scurte, reducerea cantităţilor livrate etc.. Aşadar, CET-ul poate avea probleme”, a avertizat Bogdan Popescu, fără a da niciun exemplu de astfel de furnizor. Nici nu avea cum. Prelcet şi Servcet sunt societăţi care aparţin CET Govora şi, indirect, Consiliului Judeţean. USG şi Oltchim sunt clienţi ai CET-ului, deci altceva, nu furnizori. În fine, Bogdan Popescu a adăugat că ceea ce face Costi Rădulescu poate prăbuşi CET Govora, dar nu crede că parlamentarul PSD o face intenţionat.

OK, haideţi să facem toţi ca Bogdan Popescu, haideţi să nu mai spunem nimic despre urmăritul penal Gică Păsat, despre CJ şi CET. Haideţi să-i lăsăm pe liberali să-şi facă de cap pe platformă, să le mai bage pe gât directorilor de acolo 10-20 de aşa-zişi consilieri, să mai bage şi ei la înaintare, săracii, 5-6 firme peneliste, să mai ia şi ei 20-30 de contracte şmecherite. Iar pe urmă, să se aleagă praful de tot. Iar când se alege, putem da vina pe răposatul Ion Cîlea, ca Buican. E bine aşa, domnilor de la PNL?

 

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button