Politica

Cîlea va candida pentru un nou mandat. Bleotu nu a anunţat încă dacă îi va face acestuia concurenţă

Pesediştii vâlceni se pregătesc pentru alegerea unor noi structuri de conducere. Până în prima jumătate a lunii iunie, se vor organiza adunări generale în toate cele 89 de localităţi, după care social democraţii vor decide dacă merg pe mâna lui Ion Cîlea încă patru ani de acum încolo.

Potrivit secretarului executiv al PSD Vâlcea, Dumitru Persu, după 15 iunie, se vor organiza alegeri şi pentru şefia organizaţiei judeţene. Deocamdată, Ion Cîlea este singurul care şi-a manifestat intenţia de a candida, dar social democraţii vor avea timp să vină şi cu alte propuneri. Dumitru Persu nu exclude posibilitatea ca şi deputatul Vasile Bleotu să candideze pentru şefia partidului. „Avem un program de respectat şi trebuie să realizăm aceste adunări generale pentru alegerea noilor structuri de conducere ale organizaţiilor locale. Conform statutului, din doi în doi ani, se organizează alegeri, pornind de la organizaţiile locale, până la cele teritoriale. Vom încheia toate aceste adunări din teritoriu cu Conferinţa organizaţiei judeţene. Deocamdată, n-am auzit pe nimeni care să vrea să ocupe această funcţie. S-ar putea întâmpla să apară o propunere pentru funcţia de preşedinte din partea unei organizaţii municipale. Nu este exclus ca domnul Vasile Bleotu să candideze. Bine, oricine poate candida, important e să vrea”, a declarat secretarul executiv al PSD Vâlcea. Dumitru Persu intenţionează să candideze pentru încă un mandat. „Evident că voi candida pentru că sunt membru fondator al acestui partid. Timp de 20 de ani m-am ocupat de problemele tehnice ale partidului şi nu am motive de insatisfacţii sau nemulţumiri, care să mă facă să cedez această candidatură în faţa altcuiva”, a mai precizat social democratul. I.R.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button