Politica

Cezar Bulacu, ales prim-vicepreşedinte al PNL Rm. Vâlcea

De vineri, 25 iunie, consilierul municipal Cezar Bulacu este prim-vicepreşedinte al PNL Râmnicu Vâlcea. Tânărul politician este de 12 ani în partid, dar până de curând s-a remarcat în mediul de afaceri şi cercetare. “Noi, toţi cei de aici, am reuşit în ultimii 2 ani să redăm speranţa vâlcenilor – că această comunitate are un viitor, că merită să fie optimişti, şi am demonstrat, şi demonstrăm că ceva se întâmplă la Vâlcea, că Râmnicul este un oraş liberal şi că dezvoltarea comunităţii pe baze solide poate veni şi va veni doar prin forţa, valorile şi proiectele acestei echipe liberale. Eu aleg mereu să fiu optimist, să cred în mai bine. Să cred că împreună, mereu se poate! Alături de Cristian, Virgil şi Claudia, am demonstrat că acest partid are forţa, viziunea şi resursele să renască, să atragă noi susţinători, să crească şi să învingă. Alături de Radu, Lucian, Bogdan, Grigore (Grig) şi fiecare dintre voi cei prezenţi aici, am arătat că nu există zonă, cartier, stradă sau scară de bloc, unde ideile noastre să nu poată ajunge şi să nu rezoneze. Împreună, am reuşit să punem pe agenda publică primele planuri reale de dezvoltare a Râmnicului din ultimii ani. Şi vom continua să ne batem pentru ele în fiecare zi la primărie, pentru că asta ne-am asumat împreună”, a transmis Cezar Bulacu, în cadrul şedinţei de alegeri.

Articole Similare

Back to top button