Administratie

Centrală de termoficare la Arpechim

Mihai Bălan, directorul general al CET Govora, este recunoscut pe plan naţional drept unul dintre cei mai eficienţi manageri. De aceea, i s-a propus ca, împreună cu Oltchim, printr-un parteneriat, să participe la relansarea Centralei Electrice de Termoficare de la Piteşti, aflată în acest moment în faliment.
Referindu-se la acest subiect, Mihai Bălan a mărturisit că, într-adevăr, a fost solicitat în acest sens de către reprezentanţii Guvernului, cărora le-a dat un răspuns pozitiv. „CET-ul de la Piteşti nu ar putea fi preluat. Centrala funcţiona pe păcură, implica nişte costuri colosale de producţie, este în faliment şi este executată total, dacă nu mă înşel, de două firme. Asta înseamnă că singura soluţie acolo ar fi un parteneriat cu cele două societăţi, ceea ce nu cred că e în avantajul cuiva. Atunci, eu m-aş implica în alt sens. Pe teritoriul Arpechim, există spaţii disponibile, aşa că aş face o centrală nouă. Am avut o discuţie pe tema asta şi cu domnul director general Constantin Roibu, de la Oltchim şi pot să vă spun că şi dânsul este de aceeaşi părere”, a anunţat Mihai Bălan.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button