Acasă Diverse Care este secretul dezvoltatorului imobiliar Florin Cioacă?

Care este secretul dezvoltatorului imobiliar Florin Cioacă?

7499
0

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că Vâlcea este unul dintre judeţele codaşe ale României. După desfiinţarea CPL-ului, a fabricii de încălţăminte 11 Iunie şi nu numai, după decăderea combinatului chimic Oltchim, intrarea CET Govora în insolvenţă şi a altor cataclisme economice, Vâlcea a devenit un fel „no man’s land”, ocolită de investitori şi fără perspective. Sigur că, la declinul acestui judeţ, a contribuit semnificativ incapacitatea celor care l-au condus în ultimele trei decenii de a menţine ceea ce s-a construit pe vremea lui Ceauşescu şi de a elabora proiecte noi, prin care să se dezvolte cumva infrastructura.

Ei bine, într-un judeţ praf din cam toate punctele de vedere, am găsit câţiva oameni de afaceri care, chiar şi în aceste condiţii vitrege, au reuşit să prospere. Este şi cazul lui Florin Cioacă, unul dintre dezvoltatorii imobiliari din Râmnic. În doar câţiva ani, pornind de la o banală agenţie imobiliară, acesta a ajuns multimilionar. Business-ul său a cunoscut un avânt incredibil din 2015, odată cu complexul rezidenţial construit pe noul bulevard al oraşului – Dem Rădulescu. Era o perioadă în care mulţi credeau şi susţineau că piaţa imobiliară, în Râmnicu Vâlcea cel puţin, înregistrează un regres fără precedent şi că nu-şi mai revine prea curând. Timpul a arătat că, în ciuda previziunilor sumbre, Florin Cioacă a fost inspirat. A continuat să construiască blocuri, iar recent a făcut un pas şi mai îndrăzneţ: un nou complex rezidenţial, cu sute de locuinţe, la fosta Piaţă Simian, în zona centrală a oraşului. Interesant este că şi aici, apartamentele, cu preţuri cuprinse între 30 şi 80 de mii de euro, s-au vândut ca pâinea caldă. Asta deşi se crede că, în general, râmnicenii nu o duc spectaculos şi au venituri foarte mici. Se pare că realitatea nu bate deloc cu statisticile, ceea ce, până la urmă, nu este un lucru rău. În prezent, familia Cioacă se pregăteşte pentru o nouă investiţie – „amplasare imobil locuinţe colective D+P+6E-7E retras cu spaţii comerciale la parter, pe Bd. Dem Rdăulescu nr. 52”. Documentaţia de urbanism PUZ şi RLU se află zilele acestea în dezbatere şi aprobare, la Consiliul Local şi probabil că nu vor exista motive ca cineva din administraţia publică să se opună. Singura întrebare care rămâne este ce va mai apărea în garajul omului de afaceri, după Lamborghini şi Ferrari? :))

Eduard Dulăcioiu