Campionul lui Hagi se destăinuie în „arenă”

* vâlceanul Bogdan Omeag, fotbalist înregimentat la Academia de la Constanţa, dezvăluie aspecte din viaţa de zi cu zi pe care şi-o petrece în cea mai modernă şcoală de fotbal din România

În materie de fotbal juvenil, Vâlcea a reprezentat mai mereu o industrie care a produs talente indubitabile. Cădem în ridicol când spunem că noi nu am avut şi încă nu avem juniori care „să rupă gura târgului”. Chiar şi aşa, inexplicabil, în ultima perioadă, am apelat tot mai des la alte cluburi care, de cele mai multe ori, ne-au dat numai ciurucuri (sau, mai bine zis, mercenari) – excepţie făcând Goge, care a demonstrat în Zăvoi că este un jucător cu potenţial. Mai mereu, am avut juniori care au fost monitorizaţi de cluburi cu tradiţie în sportul-rege. Unii au reuşit cu succes să facă pasul spre marea performanţă (un Rusescu, fraţii Costea, Năstăsie), iar alţii sunt doar la început de drum (Bogdan Vătăjelu, 17 ani, care a evoluat pentru Steaua II). Cu excepţia lui Dan Zguroiu, carte spunea mereu că poate deveni un jucător de mare perspectivă, nimeni nu-l băga în seamă la Vâlcea pe Vătăjelu, care devine, treptat, jucător de bază în cadrul celei mai iubite echipe din România. La fel de valoros este şi Bogdan Omeag, care este o prezenţă constantă în cadrul lotului naţional al României, la categoria de vârstă Under 17. În interviul de mai jos vă vom prezenta câteva impresii ale talentatului jucător vizavi de clubul la care activează şi despre rigorile necesare pentru a ajunge în elita fotbalului naţional.

De cât timp te-ai înrolat în Academia lui Hagi?
– De un an şi jumătate mă pregătesc la Academia de fotbal „Gheorghe Hagi” şi evoluez la echipa de juniori-republicani a echipei de Liga a II-a, Viitorul Constanţa. Sper ca, în cel mai scurt timp, să fac pasul spre echipa mare, acolo unde vreau să demonstrez că merit să îmbrac tricoul de titular.

Cum ai ajuns la cea mai puternică şcoală de fotbal din România?
– Am fost convocat mai mereu la lotul naţional şi am avut recomandări foarte bune de la antrenorii de lot: Florin Cheran, Belodedici, chiar ºi de la domnul Burchel, care este acum şeful centrului de la academie. De asemenea, ºi domnii antrenori Gabriel Mangalagiu ºi Cristi Lazãr m-au susþinut enorm ºi aº vrea sã le mulþumesc cu aceastã ocazie.

Când ai avut primul contact cu fotbalul organizat ?
– Am jucat la Cãlimãneºti, cu Sãnãtatea Govora. Îmi aduc aminte cã am fost luat de pe stradã de cãtre Gabi Bâzâc, deoarece bãteam mingeam de dimineaþa pânã seara. Era mai mare tricoul decât mine. Aveam doar 10 ani. Din ceea ce mi-a spus antrenorul atunci, mã descurcasem biniºor ºi m-a încurajat sã merg la un club unde sã fac performanþã. Apoi, am ajuns la FC Oltchim. Zilnic, fãceam naveta 50 de kilometri pentru a lua parte la antrenamente. La Oltchim am fost ºlefuit de domnii Gaiþã ºi Deaconescu. La sugestia antrenorului Emil Popescu, pãrinþii m-au dus la CSM Rm. Vâlcea, de unde, în scurt timp, am prins ºi lotul naþional. Domnul Mangalagiu m-a încurajat mai mereu ºi m-a bãgat sã joc la echipa a doua a CSM-ului, în Liga a IV-a, unde am luat contactul cu fotbalul mai dur. M-au cãlit foarte mult acele jocuri.

Si, totuºi, ce te-a determinat sã alegi fotbalul ?
– Eu cred cã fotbalul trebuie sã-l faci din plãcere, nu din obligaþie. Gândiþi-vã cã, la academie, avem parte de condiţii extraordinare, iar pregătirea este una foarte dură, bineînţeles, în sensul bun al cuvântului. Cine rezistă acolo, are toate şansele să ajungă fotbalist profesionist. Nu eşti obligat să te supui acestor sacrificii, dar performanţa se face cu multă muncă.

Presupun cã ai avut momente când þi s-a luat de rigorile academiei…
– Aºa este, dar adorm ºi mã trezesc doar cu gândul cã Dumnezeu mi-a oferit aceastã ºansã uriaşă, cãreia nu vreau sã-i dau cu piciorul. Numai aºa poþi progresa, antrenându-te alãturi de copiii talentaþi, veniþi din toatã þarã, nu cum se obiºnuieºte prin alte pãrþi, acolo unde se percep taxe. Nu îmi este uºor deloc, mai ales cã vin acasã doar de douã-trei ori pe an ºi atunci stau foarte puþin. Însã familia mã susþine foarte mult.

Ce sfat þi-a schimbat în vreun fel viaþa ?
– Foarte puţini ştiu că, în 2008, am avut şansa să ajung la Steaua Bucureşti. Părinţii au semnat atunci contractul, dar eu am găsit de cuviinţă că nu este încă momentul să plec. Numai un nebun putea să facă asta, ţinând cont că toţi visează să ajungă cândva la cel mai titrat club din România. Puteam să regret mai târziu, dar părinţii m-au încurajat apoi, m-au sfătuit să muncesc mult, pentru că, în cele din urmă, voi avea şansa să plec. Timpul mi-a dat dreptate şi sunt total mulţumit de ceea ce am găsit la Constanţa, un club cu adevărat profesionist.

Câte meciuri internaţionale ai jucat sub culorile României?
– Ca fundaş central, am câteva meciuri de care sunt mândru. Să auzi că ţi se cântă imnul naţional e ceva extraordinar, care nu poate fi descris în cuvinte. Am jucat împotriva Rusiei, Elveţiei, Moldovei, Serbiei, Germaniei, Ungariei şi Slovaciei. Cred că nu m-am făcut niciodată de râs. În plus, duelurile internaţionale îţi dau o altă mentalitate. De exemplu, Germania joacă din primul şi până în ultimul minut la aceeaşi intensitate. Nemţii nu te lasă deloc să respiri. Ai câte ceva de învăţat de la fiecare popor.

Ai apărut pe Digisport, dând un interviu. Crezi că ai ajuns să fii o vedetă?
– Nu. Nu poate fi vorba de aşa ceva. Sunt doar la început de drum. Nu îmi permit să am aere de vedetă, pentru că vreau să ajung un fotbalist cunoscut şi îmi respect meseria. Cu timpul, sunt sigur că vor veni şi faima şi banii.

Să discutăm şi despre fotbalul vâlcean. Din ceea ce ştii, crezi că se putea forma o echipă competitivă din juniorii care au plecat de la Vâlcea peste mări şi zări?
– Bineînţeles! Eu cred că noi avem idei preconcepute cum că vâlcenii sunt inferiori celor veniţi din altă parte. Însă, peste tot unde am umblat, aud doar cuvinte de laudă la adresa centrului de copii şi juniori din Zăvoi. Gândiţi-vă numai la portarul Laurenţiu Brănescu, pe care vor să pună mâna cam toate echipele mari din ţară. Fără a exagera, Laurenţiu este văzut ca un viitor goal-keeper al echipei naţionale. Problema e că CSM-ul trebuie să ne acorde mai multă atenţie nouă, celor tineri.

Toate grupele de juniori al Academiei „Gheorghe Hagi” au ocupat locuri fruntaşe la competiţiile la care au participat. Tu ai luat vreo medalie?
– Da. Am luat chiar două până acum. Una cu republicanii A, alături de care am obţinut locul 3 pe ţară şi alta cu republicanii B, cu care m-am clasat pe 2.

Lucian CORNECI