Buican susţine că PNL a iniţiat proiectul privind majorarea cu 30 % a salariilor primarilor
– iar parlamentarii PSD şi ALDE l-au votat crezând că este iniţiativa lor
Zilele acestea, în presa centrală, au curs râuri de cerneală pe tema proiectului de lege privind majorarea cu 30 % a salariilor primarilor şi preşedinţilor de consilii judeţene. Ziariştii de la Bucureşti au anunţat că iniţiativa ar fi aparţinut PSD şi ALDE, însă deputatul Cristian Buican îi contrazice şi susţine că au făcut o mare confuzie.
De altfel, liderul PNL Vâlcea crede că şi pesediştii s-au încurcat şi de aceea au votat proiectul liberal. „În şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 aprilie 2017, a fost votat cu o largă majoritate PL-x 157/2017, proiect de lege pentru aprobarea OUG 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative. Cu o zi înainte, în cadrul şedinţei reunite a Comisiei de buget, finanţe şi bănci şi Comisiei de muncă şi protecţie socială, la iniţiativa deputaţilor PNL din cele două comisii, s-a aprobat un amendament prin care, începând cu luna aprilie a anului 2017, indemnizaţiile conducătorilor unităţilor administrativ teritoriale se majorează cu 30%. Amendamentul depus de deputaţii PNL a fost însuşit şi susţinut de toţi membrii celor două comisii sesizate pentru raport şi, astfel, din aprilie 2017, primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de consilii judeţene vor avea indemnizaţiile mărite cu 30%”, a detaliat deputatul Cristian Buican. Acesta a menţionat că amendamentul invocat de reprezentanţii PSD şi ALDE a fost „PL-x 142/2017”, adică alt proiect şi, mai mult decât atât, propunerea lor nici nu a fost discutată de către comisiile sesizate pentru raport. Buican a mai spus că, în aceeaşi şedinţă, a fost luat în dezbatere şi amendamentul său privind ridicarea plafonului in cazul indemnizaţiilor consilierilor locali şi judeţeni. „Încă din 2014, consilierii locali şi judeţeni au plafonată indemnizaţia la venitul primarului sau a preşedintelui consiliului judeţean din decembrie 2013, fapt ce creează o discriminare. Chiar dacă, în cadrul avizului adoptat de către Comisia pentru administraţie publică pentru PL-x 157/2017, amendamentul a fost adoptat, în cadrul şedinţei comisiilor reunite sesizate pentru raport, propunerea a fost respinsă”, a mai făcut cunoscut parlamentarul, care nu renunţă însă la această idee şi o va repune în discuţie.