Politica

Buican, cu tunurile pe PSD, după ce Guvernul a reziliat contractul pentru SF-ul autostrăzii Sibiu – Piteşti

După ce, zilele trecute, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a reziliat contractul privind realizarea studiului de fezabilitate pentru autostrada Sibiu-Piteşti, o reacţie foarte dură a venit şi din partea deputatului Cristian Buican, preşedintele PNL Vâlcea.

În opinia liderului liberal, această nouă amânare a termenului de finalizare a autostrăzii şi faptul că licitaţia s-a făcut „pe genunchi” arată, încă o dată, dacă mai era cazul, că PSD tratează cu superficialitate proiectul şi nu are de gând să realizeze investiţia în următorii 3 ani, cum a promis în campanie. De asemenea, deputatul Cristian Buican a atras atenţia şi asupra faptului că propunerea reprezentanţilor CNAIR de a face studiile de fezabilitate pentru tronsoanele 2, 3 şi 4 „in house”, cu specialişti ai companiei, este o prostie, cu atât mai mult cu cât proiectul autostrăzii Sibiu-Piteşti beneficiază de finanţare Europeană şi trebuie obţinut acordul reprezentanţilor JASPER pentru studiul de fezabilitate, pentru a accesa fondurile comunitare. Nu în ultimul rând, Buican a tras un semnal de alarmă şi asupra faptului că tronsonul 6 al autostrăzii Sibiu-Piteşti, care se referă la legătura municipiului Râmnicu-Vâlcea cu viitoarea autostradă, este uitat de către autorităţile responsabile. Liderul PNL a amintit că, în ultimele 6 luni, de fiecare dată când reprezentanţii PSD de la Ministerul Transporturilor s-au referit la tronsoanele autostrăzii Sibiu-Piteşti, le-au menţionat doar pe primele 5, tronsonul 6 (legătura Râmnicului cu autostrada) fiind omis de fiecare dată. Asta în condiţiile în care, firesc era ca loturile 5 (Piteşti – Curtea de Argeş) şi 6 (Râmnicu Vâlcea – Tigveni) să fie licitate în acelaşi timp, tocmai pentru a garanta legătura oraşului nostru cu viitoarea autostradă. „De fiecare dată când cei de la PSD se află la guvernare, construcţia autostrăzii Sibiu-Piteşti se amână. Această reziliere a contractului pentru realizarea studiului de fezabilitate reprezintă o nouă dovadă a acestui fapt şi trădează incompetenţa reprezentanţilor PSD în materie de construcţie de autostrăzi. De fapt, ne aflăm în faţa unei iminente amânări a acestui tronson de autostradă, din vina exclusivă a PSD. Asistăm la un scenariu absurd, în care reprezentanţii PSD reziliază un contract pe care tot ei l-au licitat. Ori nu au fost în stare să facă o licitaţie corectă şi un contract serios, ori e rea credinţă. Alt scenariu nu există. Atrag atenţia şi asupra faptului că propunerea celor de la CNAIR de realizare a studiilor „in house” nu este una serioasă şi pune în pericol finanţarea europeană a acestui tronson de autostradă. Doresc să mai trag un semnal de alarmă şi asupra faptului că, de fiecare dată când reprezentanţii PSD vorbesc de tronsoanele acestei autostrăzi, nu se menţionează legătura cu municipiul Râmnicu-Vâlcea. Probabil cei de la PSD uită intenţionat de acest tronson, pentru a ţine în continuare Vâlcea în sărăcie”, a declarat, foarte revoltat, preşedintele PNL Vâlcea – deputatul Cristian Buican.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button