Diverse

Boromir, pregătită pentru o nouă provocare, la Campionatul Naţional de la Galaţi

În câteva zile începe Campionatul Naţional de Minifotbal. Mai exact, acesta se va desfăşura între 10 şi 13 iulie, la Galaţi. În acest week-end s-au aflat toate echipele calificate, după turneele din Superligă, care au avut loc la Iaşi şi Oradea. FC Boromir este singura echipă vâlceană care are drept de participare la Campionatul Naţional, după ce a câştigat eventul pe plan judeţean, respectiv atât Cupa, cât şi Campionatul Superligii vâlcene. Federaţia Română de Minifotbal a amintit despre performanţele trecute ale acesteia de pe plan naţional.
„Ne apropiem cu paşi repezi de startul turneelor de calificare la Campionatul Naţional de la Galaţi. Continuăm să trecem în revistă performanţele de la primele trei ediţii de Supercupa/Superliga României, din anii trecuţi.
Istoric | Superliga (Supercupa) României
Boromir Râmnicu-Vâlcea – Locul I / Supercupa României la Minifotbal – Iaşi | 2022
La Iaşi, în urmă cu doi ani, Boromir Râmnicu Vâlcea termina en-fanfare turneul, cu o victorie superbă, scor 4-0, în finala cu HNH Klausenburg Cluj, pentru a pune mâna pe medaliile de aur. Lot jucători: Adrian Bălan, Cosmin Amarinei, Marian Chiripuş, Florin Costea, Andrei Fistogeanu, Bogdan Mihăilă, Valentin Mihalcea, Samson Nwabueze, Cătălin Păun, Ovidiu Popescu, Octavian Vasile, Florin Pîrvu şi Alin Bucei. Staff: Marian Dascălu (delegat), Lucian Iordache (antrenor) şi George Frîntu (manager), a transmis Federaţia de Minifotbal. Lotul nu mai e tocmai acelaşi. A mai suferit modificări. Vom reveni în ediţia următoare cu componenţa finală a acestuia. De remarcat şi revenirea lui Laurenţiu Nicolaescu în ”familia” campioanei Vâlcii, care a evoluat în acest sezon pentru 24 FIT.

Articole Similare

Back to top button