Liga IVFotbal

Bancă tehnică surpriză la AFC Băbeni! Un jucător cu ”ștate” la Liga a III-a, cooptat în lot

După o serie mai neagră, în special după înfrângerea cu Șirineasa, conducerea clubului AFC Băbeni a luat decizia unei schimbări. Astfel, pentru a da un imbold echipei, s-a decis ca de pregătirea din ultimele zile și jocul cu Minerul Costești să se ocupe trei jucători, respectiv Chebar, Vladu și Tătulescu. Răzvan are experiență, este profesor și în plus are licența UEFA C. Tătulescu urmează școala de antrenori și va obține și el licența în cel mai scurt timp, iar Vladu este reprezentantul jucătorilor autohtoni, a generației tinere, în noua formulă tehnică. ”A apărut o automulțumire după primele rezultate pozitive și trebuia să facem ceva să revitalizăm echipa. Am zis că dacă selectăm dintre jucători câțiva reprezentanți din fiecare tabără o să fie mai bine, nu vor mai exista discuții. Am înțeles scuzele de după meciurile cu Călimănești și Horezu, să zicem că nu aveam mari așteptări, deși puteam să ne prezentăm mai bine și în aceste confruntări, dar pentru cel cu Șirineasa nu avem ce să mai invocăm. A fost intolerabil. La ce condiții avem, e normal să avem așteptări mai mari. Acum a fost bine, am câștigat cu Minerul Costești. Băieții au pregătit bine jocul”, a transmis conducerea AFC Băbeni. De asemenea, oficialii clubului au mai spus că în lot a fost cooptat, de curând și un jucător cu meciuri la Liga a III-a. Este vorba despre Emilian Bîrziche. Nu e pentru prima dată când îmbracă tricoul formației băbenare. Bîrziche a mai jucat, de asemenea, pentru Viitorul Dăești, Cozia Călimănești, Flacăra Horezu.

Articole Similare

Back to top button