Liga III

”Avem drumul nostru, toţi din club ne dorim să promovăm la Liga a II-a. Chiar dacă ne aşteaptă meciuri infernale, ne batem până la ultima picătură de sudoare”

După meciul cu Speed Academy, antrenorul echipei din Zăvoi, Eugen Beza, a răspuns întrebărilor noastre şi a făcut o scurtă radiografie a situaţiei lotului din acest moment. De asemenea, a vorbit despre finalul sezonului şi aşteptările sale vizavi de barajul de promovare în Liga a II-a.

• Două victorii la rând cu 1-0. Cam economicos, pentru noi, aş spune. Au contat numeroasele absenţe din lot sau şi faptul că adversarele aveau o miză, fiind încă angrenate în lupta pentru locul 2?

Fără să găsim scuze, important este că am câştigat ambele meciuri. În cel trecut, cu Bascov, am jucat bine, ţinând cont de băieţii care lipsesc. Acum, cu Speed, am făcut un meci mai puţin reuşit, din toate punctele de vedere. Chiar dacă am avut 2-3 ocazii foarte mari şi poate dacă înscriam nu mai discutam. Dar eu, ca analiză proprie, pot spune că a fost un joc mai modest. Atât ca implicare, ca efort, cât şi ca reuşite. E clar că absenţele pe care le avem contează foarte mult, pentru că sunt jucători de valoare şi altfel arată echipa când sunt ei, dar eu, în mare, sunt mulţumit. Iau partea bună a lucrurilor, că am reuşit să dăm minute şi jucătorilor care au jucat mai puţin, să ştim cum gestionăm meciurile de baraj.

• Care este situaţia jucătorilor accidentaţi?

Din păcate am plătit tribut jocurilor de la Bradu pe care le-am disputat pe un sintetic execrabil. Am mai avut şi nişte lucrări de refacere a gazonului, în Zăvoi, care ne-au obligat să ne şi pregătim două săptămâni pe sintetic. Şi din cauza asta avem aceste accidentări. Zaharia, în principiu, va reveni în meciul viitor, probabil şi Belu (care a avut o ruptură musculară, dar a început deja alergările) va prinde câteva minute la final de joc. Va reveni şi Dandea, care şi-a ispăşit suspendarea, Serafim se pare că e bine. Şi Dinoci pare mai bine decât zilele trecute, dar i-am făcut un RMN şi aşteptăm rezultatul. Sper să nu fie ceva grav la Pîrvulescu, pentru că ar fi o pierdere mare pentru noi. Cu soarta nu te pui. Sunt accidentări banale, dar care ne trag în jos. Cel mai greu de recuperat până acum, încă nu facem progrese semnificative, este Dodoi, care ne lipseşte foarte mult. Aşadar, sunt şase jucători foarte importanţi pentru echipă, care au lipsit în aceste ultime meciuri.

• Cum îi motivaţi pe jucători pentru ce urmează, pentru barajele de promovare, dacă aţi simţit vreun moment (din motive de buget, în priumul rând) că nu s-ar dori să se facă pasul către Liga a II-a?

Eu nu am simţit că autorităţile locale nu şi-ar dori promovarea. Am susţinere, noi ca şi echipă avem susţinere din partea conducerii clubului. Eu cu domnul primar am vorbit o singură dată, la instalarea mea. Îi mulţumesc pentru tot ce face pentru echipă. Avem drumul nostru, ne dorim toţi de la club, echipă, jucători, să promovăm. Sunt convins că şi vâlcenii îşi doresc foarte mult să revină echipa la Liga a II-a. Vom face tot ce ne stă în putinţă pentru asta, chiar dacă ne aşteaptă două meciuri infernale, iar cu băieţii, merg pe două paliere când discut cu ei, înaintea fiecărui antrenament. O dată, pe plan mediu, ce va urma, meciurile de baraj şi apoi pentru fiecare etapă. Nu e uşor să-i motivez la fiecare meci, mai ales că sistemul acesta e unul plictisitor, să-i spun aşa, cu aceleaşi echipe, aceiaşi jucători. E o motivaţie poate doar că adversarii vor să fie întotdeauna primii care ne înving, iar noi mai avem şi motivaţia asta, de care suntem mândri, că suntem neînvinşi în acest sezon, dar e destul de greu să te mobilizezi la fiecare meci. De-asta poate uneori nici evoluţia nu e la nivelul pe care l-am dori noi. Dar eu vreau să asigur pe toată lumea, indiferent care va fi deznodământul la baraj, câţi vom fi, că suntem 10, 12, ne batem până la ultima picătură de sudoare.

• Există vreo şansă să sperăm că noi trecem de primul baraj şi vom evita Gloria Bistriţa în finala pentru Liga a II-a? Mai exact, echipa de pe locul 2 din seria noastră poate încurca lidera din seria cealaltă?

E foarte greu să cred că poate cineva din seria asta, Filiaşi, în speţă, pentru că au învins în această etapă şi şi-au asigurat locul 2, să le pună probleme celor de la Bistriţa. Întâlnim aici echipe care nu sunt pregătite pentru Liga a II-a, care nu îşi doresc Liga a II-a. E foarte greu când joci cu o echipă ca Bistriţa, ca are pentru Liga a III-a, la fel ca şi Alba Iulia, buget colosal, organizare foarte bună, foarte mari investiţii. E păcat că lumea nu prea ştie ce diferenţă este între Ardeal şi restul regiunilor, în Liga a III-a, din punctul de vedere al bugetelor. În opinia mea, sunt exagerate pentru acest nivel. Atunci când ajung la Liga a II-a nu mai ştiu pe unde să-şi scoată cămaşa. Dar, repet, noi ne vom lupta până la capăt.

Articole Similare

Back to top button