„Aşa cum Craiova se uită după fetele noastre şi noi ne uităm după ale lor!”

Constantin_Stefan_2016_01a* a menţionat managerul general al HCM-ului, Constantin Ştefan

În ceea ce priveşte lista pentru transferuri a HCM-ului şi posibilitatea ca anumite jucătoare de la Craiova să ajungă la Vâlcea, Constantin Ştefan a precizat: „Aşa cum Craiova se uită după fetele noastre şi noi ne uităm după cele ale lor. Asta se întâmplă în cazul jucătoarelor cărora le expiră contractele, pot fi ofertate de oricine. Este normal să fie aşa. Bineînţeles că şi eu am urmărit nişte jucătoare care în cel de-al doilea meci au jucat mai bine decât în primul”. În ceea ce priveşte campania de stabilire a lotului pentru sezonul viitor, per ansamblu, Constantin a spus: „Suntem în discuţii cu jucătoarele.

Este bine că putem face acest lucru din timp. Dar ne aflăm, deocamdată, în faza de tatonări. Sper ca acestea să se concretizeze prin prelungirea contractelor sau semnarea unor noi înţelegeri cu jucătoare pe care dorim să ne bazăm în sezonul viitor. Se vehiculează anumite liste, multe nume şi nu doar la Vâlcea, ci şi la alte echipe. Există şi zvonuri că multe echipe le curtează pe jucătoarele noastre. Eu sunt mândru pentru acest lucru şi le-am spus şi fetelor. Dacă anul trecut nu erau băgate în seamă, acum au mai multe oferte. Înseamnă că am muncit bine cu ele, iar acest lucru s-a reflectat în exprimarea lor în joc. Este un câştig pentru mine. Acum, ele vor hotărî dacă vor sau nu să mai rămână la Vâlcea şi să fie antrenate de Constantin Ştefan”. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button