AS Şirineasa va fi pregătită în noul sezon de Dobrin Ionescu
Au existat multe incertitudini în ceea ce priveşte viitorul formaţiei AS Şirineasa, însă până la urmă norul s-a risipit şi s-a stabilit că echipa primarului Dan Săraru va continua să fie o forţă la nivelul Ligii a IV-a, o grupare de temut pentru oricare dintre adversare. Au mai plecat din jucători, s-a renunţat în această vacanţă şi la serviciile antrenorului Costel Gaiţă, însă pretenţiile sunt aceleaşi, dacă nu mai mari. Dan Săraru a anunţat că-şi doreşte să vadă în acest campionat o altă faţă a echipei sale, jucătorii care au rămas în lot să dea dovadă de caracter şi să obţină chiar o clasare mai bună decât în sezonul trecut. Obiectivele echipei au fost făcute cunoscute şi noului antrenor al echipei, Dobrin Ionescu. Acesta a fost învestit în funcţie săptămâna trecută, AS Şirineasa susţinând sub comanda sa şi câteva meciuri amicale. Trupa primarului Săraru a câştigat cu 4-1 pe terenul celor de la Stejarul Vlădeşti, s-a impus apoi cu acelaşi scor la Şirineasa, în faţa celor de la Victoria Frânceşti (proaspăt promovată în Liga a IV-a), iar săptămâna trecută a mai disputat alte două meciuri de pregătire. A pierdut cu 3-2 disputa cu divizionara C, FC Oltchim Rm. Vâlcea, iar duminică, 15 august, a participat la Cupa Damila, ajungând în finala competiţiei. S-a impus cu scorul de 4-0 în faţa fostelor glorii şi a jucătorilor care evoluează mai puţin la Damila Măciuca, dar a pierdut finala întrecerii cu scorul de 3-0 în faţa Viitorului Valea Mare, o echipă care va activa în acest sezon în Liga a IV-a.
„Media de vârstă a echipei este sub 23 de ani”
Dobrin Ionescu nu a venit singur la AS Şirineasa. A promis că va aduce la echipă alţi patru-cinci jucători dintre cei care s-au mai aflat şi în trecut sub comanda sa. Transferurile acestora urmează a fi perfectate în această săptămână. Deocamdată, primarul Dan Săraru nu a anunţat achiziţiile, însă a precizat că în noul sezon se va baza pe un lot de 20 de jucători, majoritatea tineri. „O să facem o echipă frumoasă la Şirineasa chiar dacă ne bazăm pe jucători tineri. Avem un lot de 19-20 de jucători, dintre care 6-7 juniori, iar alţi 3-4 au sub 21 de ani. Avem o medie de vârstă sub 23 de ani şi probabil echipa este cea mai tânără din existenţa asociaţiei sportive din Şirineasa”, ne-a dezvăluit Dan Săraru. Primarul ne-a mai informat că este posibil să mai piardă câţiva dintre jucători în această săptămână. Doi dintre cei pe care s-a bazat în trecut au primit dezlegare pentru a se transfera la alte grupări, iar alţi doi jucători se află în pregătiri cu alte echipe fără să fi anunţat conducerea AS Şirineasa. Oficialii echipei din Şirineasa spun că jucătorii vor fi taxaţi pentru atitudinea avută şi vor fi suspendaţi pe perioadă nedeterminată.
Primul meci, împotriva fostului antrenor
Sâmbătă, 21 august, ar trebui să debuteze noul sezon de Liga a IV-a, dacă nu cumva oficialii AJF vor urma exemplul celor de la FRF şi vor amâna startul din cauza căldurii. AS Şirineasa este programată să joace în prima etapă la Perişani, în faţa Posadei, meciul încadrându-se între cele mai interesante ale rundei inaugurale. Se vor înfrunta două formaţii de prima jumătate a clasamentului, cu pretenţii la locurile fruntaşe, conduse de doi liberali ambiţioşi – primarii Ion Sandu şi Dan Săraru. Rezultatul este greu de anticipat, cu atât mai mult cu cât în această vacanţă s-au produs multe schimbări la nivelul lotului celor două formaţii şi nu numai. AS Şirineasa şi-a schimbat antrenorul (a venit Dobrin Ionescu), iar de la Posada a plecat portarul Fier, fiind înlocuit pe banca tehnică de Costel Gaiţă. Cu alte cuvinte, AS Şirineasa va înfrunta fostul antrenor, iar Costel Gaiţă va da piept cu fosta echipă. Datorită acestor situaţii, rezultatul este greu de anticipat. Primarul Dan Săraru s-a ferit să dea un pronostic, apreciind că jocul este de „1, X sau 2”, însă preşedintele Posadei, Daniel Duroi, a fost mai optimist, anticipând o victorie a echipei din Perişani.
Simona SIMA