Liga 6Fotbal

Arys a avut ”artileria grea” la Măldărești! Cinci marcatori pentru vicelideră. Urmează un nou derby, contra echipei de pe primul loc

Arys Rm. Vâlcea a mai avut un test important. Duminică, 19 octombrie, a jucat la Măldărești. Progresul s-a bătut mereu, în ultimele sezoane, pentru supremație în Seria Nord a Ligii a VI-a. Și în acest campionat a arătat bine, doar că acum au mai apărut și alte formații puternice față de cele din trecut. Stejarul Vlădești s-a reorganizat, Măgura Slătioara și-a consolidat lotul, Romani arată din ce în ce mai bine, la fel și Sănătatea Govora sau Cavalerul Trac Cernișoara. Au fost opt runde echilibrate, cu multe rotiri în fruntea clasamentului. Acum, Arys a reintrat pe drumul cel bun. La Măldărești a avut ”artileria grea”. Cei mai buni jucători au putut evolua. Și s-a văzut, la final, pe tabelă, rezultatul. Arys a câștigat cu 6-2 la Măldărești. Nu, însă, fără emoții. Portarul Radu Cîrstoiu a fost extrem de sincer, obiectiv, ca de obicei, și a povestit, fără exagerări, cum s-a ajuns la deznodământul favorabil:

”Nici pe departe nu a fost un meci ușor. Scorul nu reflectă realitatea. Am început bine, am avut 2-0 repede, apoi gazdele au primit un penalty. Din fericire pentru noi, l-au ratat. Nu am apărat eu. A lovit-o executantul destul de rău. S-a dus mingea în bară, în exteriorul ei. La două minute s-a făcut 3-0 pentru noi. La pauză a fost 3-1. Am greșit eu și au redus din diferență. Repriza a doua am început-o moale. Au avut gazdele câteva ocazii bune. Am scăpat cu noroc, am făcut 4-1, 5-1 și jocul a devenit ușor. Vreau să-l felicit pe jucătorul cu numărul 2 al celor de la Măldărești. Golul de 5-2 a fost excepțional. A prins un șut de la 25 de metri direct în vinclu, șiret exterior. A contat și faptul că, în sfârșit, am avut tot lotul și am putut folosi echipa cea mai bună. Robert Olaru va reveni și el pe bancă sâmbătă, împotriva celor de la Vlădești. Aș vrea să mai evidențiez și arbitrajul impecabil al lui Alexandru Marinoiu. Felicitări și gazdelor pentru faptul că tot meciul și-au văzut de joc, nu tu proteste, nu – nimic, agresivități sau altele de acest gen”.

Pentru Arys au marcat în victoria cu Măldărești: Andrei Gunie, Marian Filipoiu, Vili Iordăchescu, de două ori, Rareș Cristescu și Ștefan Despoiu. În runda a 9-a, vicelidera are derby contra liderei, Stejarul Vlădești, sâmbătă, de la 16.00, la Căzănești.

Articole Similare

Back to top button