Liga IV

Arbitrul Florin Păunescu are interzis în Ţara Loviştei

* centralul de lot A i-a înfuriat la culme pe jucătorii echipei-gazdă

Posada Perişani a fost pe punctul de a pierde poziţia a treia în clasamentul Ligii a IV-a şi, respectiv, de a i se pune popriri pe primele de joc, după ce a remizat 2-2 în compania celor de la Cozia Călimăneşti. Laurenţiu Pufu şi compania au avut, totuşi, noroc şi nu au părăsit podiumul, asta pentru că Flacăra Horezu „a furat-o” nepermis, chiar în Treapt, de la Olteţul Zătreni. În ceea ce priveşte meciul disputat la Perişani, pe stadionul din Vâlcea situat la cea mai mare altitudine, Daniel Duroi a ţinut să facă unele precizări referitoare la modul prin care arbitrii s-au făcut remarcaţi: „Arbitrajul nu a mers deloc bine. Centralul Păunescu nu ne-a arbitrat niciodată aşa de prost, comiţând o groază de gafe în defavoarea noastră. Nu-l înţeleg deloc, dacă nu se pricepe la centru, de ce îşi ia această responsabilitate. Nici Schianu nu a prins o zi bună, dacă ţinem cont de faptul că a ridicat aiurea un ofsaid la Olaru, scăpat pe contraatac. Nu pot să înţeleg ce a văzut la faza aia. Una peste alta, nici noi nu am jucat deloc bine. Ne-am făcut-o cu mâna noastră, iar Călimăneştiul ne putea bate la cât de slabi am fost”.

Gabriel Mangalagiu: „Rusescu ne putea aduce trei puncte”

Gabriel Mangalagiu susţine că echipa lui n-a avut noroc între munţi, acolo unde putea obţine trei puncte din întâlnirea cu Posada. La fel ca în duelul cu Minerul, în care Cosmin Şorega a ratat singur cu portarul, şi la Perişani situaţia s-a repetat, de această dată avându-l drept protagonist pe tânărul Rusescu. „Am avut în minutul 85 o ocazie monumentală, prin Rusescu, acesta ratând de la doi-trei metri de poartă. Puteam să-i batem pe cei de la Posada, însă e bun şi acest rezultat”, a precizat Mangalagiu. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button