Liga II

6 puncte aduce iepuraşul CSM-ului

Referindu-se la perioada de două săptămâni în care CSM-ul nu va avea nici un meci oficial, Florin Verigeanu a declarat că echipa din Zăvoi va juca un amical în deplasare cu Petrolul Ploieşti, în locul meciurilor cu FC Drobeta Tr. Severin şi Jiul Petroşani.

Aşa cum se cunoaşte, mehedinţenii s-au retras din campionat la finele turului, iar hunedorenii au fost excluşi de FRF. În aceste condiţii, chiar dacă nu vor juca, „municipalii” îşi vor trece în cont şase puncte, graţie celor două victorii pe care le vor obţine la „masa verde!”. „Echipa va avea programul normal de antrenamente, dar probabil sâmbătă, înaintea Sfintelor Paşti, o să le dăm o zi liberă, în funcţie de cum decide antrenorul. Apoi vor continua antrenamentele şi peste încă o săptămână, când ar fi trebuit să jucăm cu Jiul pe teren propriu, mergem la Ploieşti şi jucăm un meci amical cu Petrolul. Am luat decizia asta întrucât următorul meci oficial îl vom avea în deplasare la UTA Arad, unde sperăm într-un rezultat pozitiv!”, a precizat Verigeanu.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button