Diverse

Americanii au descoperit un impresionant zăcământ de ţiţei la Valea Mare

PSD Briceag titeiLa finele săptămânii trecute, social-democratul Constantin Briceag, primarul comunei Valea Mare, ne-a invitat să vizităm câteva dintre investiţiile sale recente. Înainte de toate, el ne-a prezentat stadiul lucrărilor la baza sportivă finanţată cu fonduri pe Ordonanţa 7, după care, împreună, am parcurs un drum din satul Bătăşani, asfaltat de curând.
Cea mai mare surpriză de care am avut parte, însă, a fost modul în care o companie americană, printr-o strânsă colaborare cu Comesad Piteşti şi OMV Petrom, a reuşit să transforme o cale de acces dintr-o zonă greu accesibilă, care duce la terenurile agricole din localitate.

Pe o distanţă de aproximativ 7 kilometri, s-au turnat câteva straturi de nisip, pietriş, macadam şi granit, urmând ca, zilele următoare să fie amenajate inclusiv rigole. Sigur că nu s-a făcut nimic dezinteresat. La marginea pădurii, americanii au descoperit un impresionant zăcământ de ţiţei. Nu se cunoaşte încă despre ce cantitate este vorba, probabil că nici nu există interes să se ştie, însă cert este că aproape o mie de localnici sunt încântaţi. Anual, ei vor fi despăgubiţi cu sume destul de mari pentru simplul fapt că au acceptat ca, pe pământurile lor, să fie amenajat drumul spre câmpul de extracţie. Potrivit afirmaţiilor primarului Constantin Briceag, americanii au realizat la Valea Mare tot fel de studii, timp de aproape un an, zilele trecute făcând marea descoperire. „Dealurile cu porumbi erau pline de fire. Mulţi luau în glumă ceea ce făceau americanii. Şi curţile oamenilor erau împânzite cu fel şi fel de fire şi cabluri, dar nimeni nu se gândea că se va ajunge aici. Vă daţi seama că e o mană cerească. Acum, chiar ajunseserăm la fundul sacului. Nu mai avem bani pentru salarii, pentru nimic. Deci, eu, ca primar, mă gândesc şi la taxele şi impozitele pe care le vom acumula de acum înainte, la faptul că nu va mai trebui să ne facem griji. Sper că vom avea bani pentru investiţii şi ceea ce dorim să mai facem şi noi prin comună. Nu suntem bucuroşi, ci extrem de bucuroşi! Chiar dacă, să presupunem, ar fi o alarmă falsă, dar nu cred asta, având în vedere sumele astronomice care bănuiesc că le-au băgat în amenajări, tot ne-am alege cu ceva. S-a făcut acest drum, pe care nici cu căruţa nu se putea trece înainte. Era jale! Oamenii nici nu se prea omorau să lucreze pământurile din această zonă, pentru că le era aproape imposibil să ajungă la ele. Sunt o mulţime de plantaţii cu viţă de vie, care de acum eu sper că vor produce, iar comunitatea va avea de câştigat. Singura problemă e că se vor putea fura mai uşor lemne din pădure. De aceea, voi discuta şi cu cei de la ocolul silvic, să fie mai vigilenţi, mai activi de acum înainte”, a spus Constantin Briceag. Reprezentantul firmei de construcţii care s-a ocupat de amenajarea drumului şi a platformei de extracţiei ne-a vorbit despre dimensiunea investiţiei, ridicată la câteva milioane de euro: „Am avut un termen extrem de comprimat pentru a face totul. De aceea, firmele de specialitate nu s-au înghesuit să facă această lucrare. La licitaţia organizată de OMV Petrom au venit şi patru agenţi economici din străinătate, însă Comesad Piteşti a câştigat. În 31 de zile, a trebuit să facem un drum de aproape 7 kilometri, un careu cu 2.700 de dale imense, pe o suprafaţă de 8.000 mp şi nu ştiu câte mii de metri cubi de săpătură. Dacă vă urcaţi pe platformă, o să observaţi că acolo e la fel ca pe un stadion. De altfel, acolo le-am propus americanilor să amplaseze campul. De acolo se vede tot platoul. Dacă se pun şi scaune, devine o imensă tribună. Platforma dalată va folosi pentru toate piesele instalaţiei de foraj, care va fi adusă din Statele Unite”.
Descoperirea de la Valea Mare a fost ţinută în mare secret până acum. Probabil că OMV Petrom s-a temut ca nu cumva unii dintre proprietarii de terenuri din zonă să fie influenţaţi şi vină cu pretenţii imposibil de satisfăcut. În momentul de faţă, însă, contractele de închiriere sunt încheiate şi nu mai există niciun pericol.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button