Liga IV

Alunu – Horezu, Băbeni – Cozia şi Atletic – Sporting, duelul Drăgăşaniului, printre jocurile programate în week-end

Ne aşteaptă o nouă rundă de Liga a IV-a. În week-end sunt programate şapte partide din etapa a IV-a. Doar Lotru Brezoi – ACS Păuşeşti Măglaşi este amânat. Aşa s-a stabilit de la tragerea la sorţi a programului competiţional, ca urmare a faptului că ambele formaţii au mulţi jucători plecaţi cu Annabella, în Bulgaria, la Liga Campionilor, cea mai importantă competiţie de minifotbal, inter-cluburi, din Europa. Dintre cele şapte jocuri, cel puţin trei dintre ele sunt de maxim interes. Derby-ul rundei va fi la Alunu, acolo unde se întâlnesc Olteţul şi Viitorul Horezu, două echipe din plutonul fruntaş, care aspiră chiar la primul loc. Olteţul a pierdut doar două puncte în acest sezon, în deplasarea de la Olăneşti, cu ACS Păuşeşti Măglaşi, în timp ce formaţia pregătită de Adi Popa şi Raul Nistor a avut un parcurs fără greşeală, cu 9 puncte câştigate din tot atâtea puse în joc. Întâlnirea va avea loc sâmbătă, 20 septembrie, de la ora 11.00. Tot atunci se joacă şi Băbeni – Cozia. Oaspeţii, aflaţi pe primul loc în ierarhie, pornesc cu prima şansă, dar şi Ştefan Paşoi şi colegii săi au motive să spere că vor reuşi un rezultat bun. Îşi doresc să valorifice avantajul terenului propriu. Minerul Costeşti a avut un start ratat de campionat. Nu a obţinut încă niciun punct. Va întâlni, în acest final de săptămână, pe teren propriu, Viitorul Şirineasa. Nou-promovata are moral bun după ce în runda precedentă a spart gheaţă şi a obţinut primul succes în Liga a IV-a, la Malaia. Pare un joc deschis oricărui rezultat. Sâmbătă dimineaţă mai sunt şi alte jocuri. Viitorul Budeşti, cu o singură victorie în trei etape, revine pe teren propriu. De această dată va da piept cu CS Guşoeni. Are orgoliul rănit şi e în foame de puncte. Beneficiază de un lot mai valoros decât adverara sa, însă nu doar acest aspect contează la acest nivel. E importantă forma de moment şi determinarea. Aşteptăm cu interes să vedem dezonodământul. Viitorul Mateeşti aşteaptă vizita celor de la Unirea Tomşani. Oaspeţii au mai multă experienţă, iar gazdele mai multă prospeţime. Cine va învinge? Aflăm sâmbătă, în jurul orei 13.00. La Drăgăşani e primul derby local. Cele două echipe din oraş, Atletic şi Sporting au prima confruntare directă. Rezultatul e greu de anticipat şi în acest caz. Important e să existe fair-play, să fie un joc frumos, iar microbiştii să se poată bucura de un spectacol sportiv agreabil. Singurul meci al rundei programat duminică, 21 septembrie, de la ora 11.00, este cel dintre CSC Orleşti şi Foresta Malaia. Ca şi rezultate, fiecare dintre cele două a reuşit să obţină câte trei puncte. Nu există o favorită. Probabil va fi un meci cu multe goluri. În trei etape, Malaia are 10 marcate, iar Orleşti – 9.

Articole Similare

Back to top button