Alina Borţa, doctor în sport!

A fost atletă de performanţă, iar în ultmii ani a îndrumat şi format şi sportivi de mare valoare, din calitatea de antrenor / profesor, care au obţinut rezultate de top la cele mai importante competiţii. Zilele trecute a primit o nouă recompensă a muncii sale. Alina Borţa, că despre ea este vorba, a devenit doctor în sport! A susţinut teza de doctorat în cadrul Şcolii Doctorale Ştiinţa Sportului, din cadrul Universităţii Naţionale de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti (Centrul Universitar Piteşti). Au fost patru ani intenşi, plini de provocări, dar care s-au încheiat cum nu se putea mai frumos. Alina Borţa continuă pe drumul său, să formeze oameni, copii, sportivi, campioni. De reuşita sa este mândră, bineînţeles, toată familia şi prietenii, dar cel mai mult mama sa, binecunoscuta cântăreaţă de muzică populară Nina Predescu. Dana Govoreanu, una dintre cele mai valoroase atlete ale sale, a felicitat-o pentru reuşită, şi a mărturisit că Alina Borţa reprezintă pentru ea “cel mai bun exemplu de urmat, atât în viaţa profesională, cât şi în cea personală”. Felicitări, doamna doctor în sport, Alina Borţa!