Diverse

Alexandra Nica joacă fotbal în Spania de doi ani. Visează să debuteze în Primera Division, iar apoi să fie convocată la Naţionala României

La începutul acestui an, lumea fotbalului vâlcean a devenit mai săracă, după trecerea în nefiinţă a lui Relu Nica, unul dintre cei mai talentaţi jucători pe care i-a avut judeţul nostru, de-a lungul timpului. Acesta nu şi-a putut împlini visul pe plan sportiv, de a juca pe prima scenă fotbalistică a României şi de a îmbrăca tricoul tricolor, însă s-a mândrit cu faptul că fetele sale au îndrăgit fotbalul la fel de mult ca şi el. Fiica cea mare l-a depăşit în performanţe pe plan sportiv. Alexandra a jucat în Liga I de fotbal feminin, mai întâi pentru FC Alice Tunes din Piteşti, iar apoi pentru echipa din Alexandria. Calităţile tehnice deosebite au atras şi atenţia antrenorilor federali. Alexandra a bifat mai multe prezenţe atât la lotul naţional de junioare Under 17, cât şi la Under 19. În urmă cu doi ani, a decis, însă, să-şi încerce norocul şi peste hotare. Alexandra a ajuns în Spania. A evoluat un an pentru Atletico Torres, iar în vara anului trecut s-a transferat la Rayo Vallecano. Ea locuieşte în Madrid şi face naveta la baza de pregătire a formaţiei sale. Cu trenul, ajunge acolo în 15 minute. Visează să ajungă să bifeze şi o prezenţă în echipa naţională de senioare a României. Are doar 21 de ani şi tot timpul înainte pentru a-şi atinge ţelurile. „Spre deosebire de România, aici fotbalul feminin este văzut cu alţi ochi. E acceptat de toată lumea şi e foarte dezvoltat. Sunt foarte multe campionate, la toate nivelurile. Îţi poţi câştiga existenţa jucând fotbal în Spania. Eu joc acum pentru echipa de Liga a IV-a de la Rayo Vallecano. Suntem pe primul loc. Avem ca obiectiv promovarea în Liga a III-a. Dacă se va întâmpla acest lucru, vom fuziona cu celelalte două echipe ale clubului. Atunci vom fi şi plătite. Poţi trăi bine aici cu salariul de la acel nivel. Am făcut deja antrenamente cu prima echipă, din primul eşalon, dar nu m-au luat şi la meciuri. Sper să fac şi acest pas, să fiu convocată la prima echipă pentru un meci oficial. Ca să-mi împlinesc visul, trebuie să muncesc foarte-foarte mult, să am răbdare, dar şi noroc. Dacă voi munci mult şi voi ajunge la prima echipă, poate voi intra şi în atenţia antrenorilor de la lotul naţional. Acum, fiind în Liga a IV-a, nu cred că pot fi urmărită. Convocarea la echipa naţională de senioare a României este singura care-mi lipseşte”, a spus Alexandra Nica. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button