Fără categorieLiga 6FotbalDiverse

AJF Vâlcea îşi reia activitatea săptămâna viitoare

Începând de luni, 18 ianuarie, reprezentanţii AJF revin la biroul de la Sala Sporturilor „Traian”. Astfel, echipele care-şi doresc să evite înghesuiala de dinaintea reluării competiţiilor, pentru vizarea carnetelor şi rezolvarea altor probleme ce ţin de relaţia cu forul fotbalistic judeţean, sunt invitate să apeleze la AJF încă de pe acum. Cluburile care vizează transferuri trebuie să ştie că acestea pot fi înregistrate începând cu data de 26 ianuarie şi până pe 22 februarie. Mai trebuie spus că prima acţiune notabilă organizată de AJF este programată pentru data de 27 februarie. Atunci, membrii afiliaţi sunt convocaţi la Adunarea Generală Ordinară. O zi mai târziu, pe 28 februarie, vor avea loc primele meciuri oficiale din 2016. Se vor desfăşura optimile de finală ale Cupei României, fază în care au acces formaţiile: Cozia Călimăneşti, Posada Perişani, Viitorul Dăeşti, Topologul Galicea, Flacăra Horezu, Chimia 2012 Rm. Vâlcea, Minerul Ocnele Mari, CS Şirineasa, Unirea Tomşani, AS Bărbăteşti, Păstorul Vaideeni, FC Băbeni, AS Băile Olăneşti, Voinţa Orleşti, AS Mihăeşti şi Foresta Malaia. O săptămână mai târziu, începând cu data de 5 martie, se va desfăşura prima etapă din 2016 din Superligă (a treia din retur). (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button