Liga IVFotbal

ACS Păușești Măglași a urcat pe podium în Liga a IV-a! A trecut de un test greu, deși a jucat 30 de minute în inferioritate numerică

ACS Păușești Măglași a ajuns la cinci victorii în șase meciuri. Ca și rezultat negativ are doar un egal. Formația pregătită de Mihai Lungan a urcat pe podium în eșalonul de elită județean după runda a șaptea, în condițiile în care mai are un meci în minus față de adversare, o restanță cu Lotru Brezoi. Sâmbătă, 11 octombrie, ACS Păușești Măglași a trecut un test dificil. A câștigat cu 3-1 duelul cu Unirea Tomșani.

”A fost un meci greu, tensionat, am intrat în jocul adversarilor, am ratat foarte mult. În plus, la 1-0, am rămas și în inferioritate numerică. Andy Petrescu avea un galben, au fost niște discuții, s-au acordat două galbene și el mai avea unul și a fost eliminat. Am reacționat bine după acest episod și în 10 am mai marcat de alte două ori, pe contraatac, o dată din penalty și din acțiune. Am avut multe ocazii. Devine o problemă și asta, că nu suntem mai atenți la finalizare, mai eficienți. Portarul de la Tomșani a fost în mare formă. Dacă nu scotea el, mingea se oprea în bară. Am avut trei bare, prin Roșianu, Duminică și Vlădoi. Cred că la a 9-a oportunitate am reușit să deschidem scorul. A marcat, prin minutul 55, din penalty, Cătălin Duminică. Vlad Roșianu a scos lovitura de pedeapsă. Apoi am rămas în 10. Golul 2 a fost tot dintr-un penalty obținut de Roșianu și transformat de Duminică. Ciprian Vlădoi a dus scorul la 3-0. Oaspeții au înscris pe final, pentru 3-1, prin Bogdan Șurlin. Am avut și destul de multe absențe, majoritatea din cauze medicale (Pătrașcu, Băgălin, Robert Popa, Tavi Andreescu, plus Dobre, care avea dinainte de începerea campionatului programată o vacanță). Știam că va fi un joc dificil. Orice meci este așa. Acesta cu atât mai mult cu cât am întâlnit o echipă cu mulți jucători experimentați, care au evoluat la un nivel superior, au calitate, știu să provoace, să obțină avantaje de pe urma unor situații, le-a convenit și terenul mai mic. Dar, în 10 am demonstrat că putem alerga, că suntem pregătiți. Contează pentru noi și acest aspect, că mai facem și antrenamente. Suntem pe locul 3, bine pentru acest moment al campionatului. Ne îngrinjorează accidentările, dar sperăm să avem cât mai curând toți jucători apți. Ne concentrăm acum pe următorul joc, cu Malaia”, a declarat Romeo Chelcea, oficialul echipei ACS Păușești Măglași, după 3-1 cu Tomșani, rezultat prin care formația Măglași a făcut schimb de locuri, în clasament, cu adversara sa.

Articole Similare

Back to top button