Politica

Sonia Iliescu, 24 de ore în slujba cetăţenilor

Emilian Frâncu spunea despre primăriţa comunei Racoviţa, Sonia Iliescu, că este un om pe care şi l-ar dori orice preşedinte de partid. În cei patru ani de mandat, edilul racoviţean şi-a demonstrat competenţa şi este mai mult ca sigur că locuitorii comunei îi vor acorda girul şi pentru următorii patru ani. Spunem acest lucru având în vedere mulţimea care a venit să o susţină în momentul în care Sonia Iliescu şi-a lansat oficial candidatura pentru un nou mandat de primar în urmă cu o săptămână. „Spre bunăstarea comunităţi noastre este bine să optaţi pentru continuitate, iar eu, împreună cu echipa mea am demonstrat că putem şi avem capacitatea de a face multe lucruri bune pentru comuna Racoviţa. Mai avem multe de arătat şi numai prin continuitate putem face ca localitatea noastră să prospere.

Datorită investiţiilor făcute în infrastructură, în ultima perioadă, mai mulţi oameni din Bucureşti, dar şi din alte judeţe au venit şi au cumpărat pământ în Racoviţa pentru a construi cabane şi a face agroturism. Pe viitor aveam deja în lucru proiectul de canalizare şi vreau să vă duc la cunoştinţă că suntem printre primele comune care vor beneficia de finanţare pe măsura 3.2.2 la Sapard. Sunt multe de făcut în Racoviţa, eu le cunosc pe toate şi numai împreună le putem rezolva şi vom putea avea o viaţă mai bună. Eu, împreună cu domnul viceprimar Ioan Fâşcă şi echipa noastră de consilieri suntem şi vom fi, la orice oră din zi sau din noapte, la dispoziţia dumneavoastră. Aveţi încredere, mizaţi pe noi şi nu vă vom dezamăgi” – acesta este mesajul pe care primarul Sonia Iliescu l-a transmis locuitorilor comunei Racoviţa. (R.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button