Liga V

Rivalitatea şi-a spus cuvântul

ALX Port Vale Mateeşti – ALX Mateeşti 7-1

Faptul că mai mulţi jucători au dezertat la începutul campionatului de la ALX Mateeşti la Port Vale a creat o rivalitate vădită între cele două echipe din comună. Formaţia antrenorului Relu Nica, de altfel şi lidera incontestabilă a seriei, nu a fost indulgentă cu adversarii din localitate şi le-au administrat – după cum ne-a obişnuit – o bătaie categorică. „Deşi încă mai sunt supăraţi că le-au plecat de la echipă mai mulţi jucători, cei de la ALX Mateeşti trebuie să înţeleagă că ceea ce am reuşit să creăm prin această echipă este un avantaj pentru toată comuna. Patronatul echipei Port Vale este unul puternic, care poate susţine financiar o echipă în Liga a IV-a şi nu se compară cu fondurile de la primărie.

Cu actuala echipă putem face faţa Ligii a IV-a, fără a emite pretenţii prea mari. Singurul eşec pe care l-am avut în campionat cu Cerna Copăceni a avut la bază faptul că nu am folosit mulţi titulari, pentru că lucrau sau erau plecaţi la facultate”, ne-a spus Relu Nica, antrenorul de la Port Vale Mateeşti. (L. C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button