Politica

Amanta lui Hari – biografie a la Emmanuelle

Doamna Rodica, amanta oficială a domnului Hari, a declanşat o atât de mare curiozitate în rândul cititorilor noştri, încât am realizat că fără să vrem, am transformat-o într-o mică vedetă locală. Incursiunile sale periodice sub biroul directorului cu nume de hamburger, prezentate pe larg în paginile ziarului nostru, au suscitat vii controverse. Atât de vii, încât am avut surpriza să constatăm că trecutul doamnei Rodi este desprins parcă din filmele erotice. Aventuri peste aventuri, partide de amor consumate la cel mai înalt nivel în compania foştilor săi şefi, scandaluri conjugale picante – şi toate acestea în condiţiile în care Rodi are doi copii măricei. Mulţi s-ar putea întreba de unde ştim noi toate aceste lucruri şi în fond, care este treaba noastră cu viaţa personală a unei secretare de instituţii.

Nu ne ferim să spunem că fostul soţ al doamnei Rodi, cu care aceasta se află în proces pentru custodia copiilor, este dispus să ne facă o serie de mărturisiri şocante legate de viaţa acestei femei care i-a sucit minţile mahărului APIA. Într-una din ediţiile viitoare vom prezenta pe larg adevăruri jenante din cariera erotică a uneia dintre amantele (deja celebre) ale Vâlcii. De ce ne legăm noi de trecutul lui Rodi? Pentru că astfel cititorii noştri au ocazia de a afla cum se fac angajările în anumite instituţii, cât de mult poate fi influenţată activitatea profesională a unui ins de teapa lui Hari de o relaţie cu o angajată şi în ce fel se cheltuiesc banii contribuabililor. Dar despre toate acestea, la momentul potrivit.  O.H.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button