Administratie

Asociatiile primarilor din Vâlcea, în cautare de fonduri

Asociaţiile primarilor din Vâlcea, în căutare de fonduri
 
Primari din peste 40 de localităţi ale judeţului au constituit, în ultima săptămână, asociaţii al căror scop este atragerea de fonduri externe în dezvoltarea localităţilor. Primarii, care au avut o întâlnire de acest gen şi la Milcoiu, au considerat că, prin formarea unor asociaţii comunitare, există posibilitatea atragerii de fonduri europene, în acelaşi timp o parte din proiectele zonele având şanse sporite de finanţare. Rolul asociaţiilor este atragerea fondurilor europene în dezvoltarea satelor, cătunelor şi comunelor. De-a lungul anilor s-a constatat că o mare parte din bugetul Consiliului Judeţean Vâlcea este orientat către comunele cu număr ridicat de locuitori şi oraşe, iar comunele şi satele cu locuitori mai puţini, beneficiază de resurse financiare reduse. „Aşa se face că, primarii unor comune din Vâlcea nu reuşesc să respecte o parte din promisiunile făcute în campania electorală. Cele 8-10 asociaţii care vor exista în judeţ vor încerca să faciliteze accesul la fondurile externe al localităţilor cu buget local mai mic pentru a compensa golurile financiare lăsate de bugetul judeţean. La întâlnirile pe care le-am avut în ultimele zile cu primarii, domnul preşedinte Dumitru Buşe şi-a exprimat toată deschiderea în sensul sprijinirii asociaţiilor comunitare în demersurile pe care le vor întreprinde, iar acest lucru nu poate decât să ne bucure. Este bine că instituţia noastră nu abordează subiectul din punct de vedere politic, ci doar având în vedere interesele comunităţilor”, ne-a precizat Ion Cîlea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean. Unii primari cred că asociaţia nu va reuşi să-şi atingă scopul propus, deoarece majoritatea proiectelor de finanţare rulate de programele Uniunii Europene se fac prin intermediul Consiliului Judeţean. Pe de altă parte, primarii trebuie să primească girul consilierilor locali în co-finanţarea proiectelor locale. Asociaţiile primarilor din Vâlcea speră să treacă peste situaţiile de ordin administrativ – financiare şi să acceseze o parte din fondurile comunitare. Echipele coordonatoare ale proiectului vor acorda sprijin logistic şi consultanţă primăriilor care intenţionează ca, începând din anul 2006, să apeleze la fonduri europene pentru dezvoltarea mediului rural. La întâlnirea de la Milcoiu, organizată vineri, de către primarii din zonă şi conducerea Consiliului Judeţean, au fost prezenţi şi deputaţii Emilian Frâncu şi Aurel Vlădoiu. La puţin timp după cei doi parlamentari, la întâlnire şi-a făcut apariţia şi subprefectul Mircea Nadolu, care, alături de primarul de la Prundeni, poate fi considerat „naşul” asociaţiilor comunitare ale primarilor din Vâlcea. Acesta a asistat, însă, pe fugă la prezentările făcute, considerând că nu poate să ia parte la un eveniment care pentru anumite personaje constituie prilej de propagandă. 

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button