Politica

Geoană promite că nu va mai paraşuta candidaţi pentru Parlament de la centru

Ieri, în Râmnicu Vâlcea a avut loc o întâlnire de gradul III între conducerea centrală a PSD şi organizaţia judeţeană. Preşedintele Mircea Geoană şi secretarul general Titus Corlăţean au ţinut să fie prezenţi în mijlocul organizaţiei judeţene, pentru a participa la lansarea celor 7 candidaţi ai partidului din regiunea Oltenia pentru alegerile europarlamentare, dar şi la o întâlnire cu pensionarii.

Pensionari nemulţumiţi

La întâlnirea cu liderul pesedist au participat circa 50 de pensionari vâlceni, veniţi mai mult pentru a-şi exprima nemulţumirile decât pentru a pleca urechea la proiectele sociale expuse de Mircea Geoană. Timp de câteva zeci de minute, preşedintele PSD le-a vorbit pensionarilor despre diminuarea TVA la produsele de bază – carne, zahăr, ulei etc, despre preţurile mari la utilităţi, despre incompetenţa actualului guvern. Aşa cum era de aşteptat, Geoană a tras spuza pe turta PSD, afirmând că datorită acestui partid a fost devansat termenul pentru mărirea pensiilor. Dintre pensionari nu au lipsit cârcotaşii, care au catalogat unele dintre propunerile lui Mircea Geoană drept aberaţii. Către sfârşitul întâlnirii, o parte din pensionari i-au gratulat pe pesedişti cu apelativul de „hoţi”.

Conferinţă cu întârziere

Sosit la conferinţa de presă programată la ora 13, cu câteva minute întârziere, Mircea Geoană a abordat o serie de teme actuale. De precizat că întâlnirea cu presa a avut loc la etajul I al Casei Sindicatelor din Râmnicu Vâlcea. Au fost prezenţi toţi parlamentarii vâlceni, prezenţa Rovanei Plumb uimindu-i pe mulţi dintre jurnalişti. Aceasta a reuşit chiar să se strecoare lângă liderul PSD, pentru a face o poză de familie cu acesta. De lângă Geoană nu au lipsit preşedintele PSD Vâlcea, Ion Cîlea şi candidatul filialei pentru europarlamentare, Remus Grigorescu. Un pic supărat că nu a avut loc la „prezidiu”, deputatul Aurel Vlădoiu a urmărit de undeva din spate discursul preşedintelui, sorbind cu nesaţ fiecare cuvânt al acestuia.

Agricultura la pământ

Una dintre temele abordate de Geoană a fost cea a agriculturii. „Trag un semnal de alarmă privind situaţia din agricultură. România are în acest moment un guvern vlăguit intelectual, decimat de corupţie, aflat la limita incompetenţei. Guvernul şi-a pierdut compasul moral şi nu are cum să conducă o naţiune. Nu putem continua să avem politici publice sub zodia hazardului. Este un an dezastruos pentru agricultura României, alimentele s-au scumpit cu 40%. Dezastrul din agricultură nu trebuie pus pe seama cetăţenilor. Trebuie evitată clauza de salvgardare. Trebuie să salvăm România de o mare umilinţă. Dacă aş fi cinic, aş spune să mai plătească încă o dată guvernul Tăriceanu. A pierde câteva sute de milioane de euro este însă un preţ mult prea mare”, a spus Mircea Geoană.

Liderul social-democrat ia peste picior moţiunea PD-PLD

Liderul PSD a catalogat declaraţiile liderilor PD şi PLD privind introducerea unei moţiuni de cenzură după alegerile europarlamentare drept neserioase. „Cred că aceşti oameni glumesc, pentru că reprezintă în Parlament două partide de talie mică şi mijlocie. Aceşti oameni ar trebui să se uite în primul rând la talia pe care o au partidele lor. Când îl aud pe Stolojan vorbind despre această moţiune, e pur şi simplu neserios. PD şi PLD îşi umflă muşchii ca Popey Marinarul când spanacul e deja vărsat”, a declarat Geoană. Acesta nu a precizat dacă PSD va susţine sau nu această moţiune de cenzură. Întrebat dacă există mai multe tabere în PSD, Geoană a dat un răspuns diplomatic, sugerând că nu se poate vorbi despre aşa ceva. În ceea ce priveşte bugetul, Mircea Geoană a spus că PSD ar putea vota proiectul depus de guvern, doar dacă acesta va corespunde principiilor social-democrate. Geoană a precizat că PSD va face două categorii de amendamente, de ordin strategic (pensii, agricultură, alocaţii pentru tinerele mame, burse pentru elevi) dar şi de nivel micro (la fiecare dezbatere, parlamentarii pesedişti vor putea solicita fonduri pentru judeţele pe care le reprezintă).

Paraşutaţii trebuie să se apuce de-acum de treabă

Întrebat dacă la alegerile parlamentare de anul viitor conducerea centrală a PSD va mai impune, aşa cum a făcut-o în 2004, candidaţi de la centru pe listele organizaţiilor judeţene, peste capetele liderilor acestora, Mircea Geoană a dat un răspuns echivoc: „În 3 ani s-au schimbat foarte multe în ceea ce priveşte relaţia între centru şi filialele locale. Deciziile mari se iau cu implicarea organizaţiilor locale iar cei trimişi în Parlament vor trebui să reprezinte cu adevărat judeţele ţării. Dacă există vreo personalitate care va dori să intre în Parlament, atunci ar face bine să meargă în judeţe încă de pe-acum pentru a convinge electoratul”.

PSD cere demisia ministrului Afacerilor Externe

La rândul său, secretaul general al PSD, Titus Corlăţean a criticat în termeni duri încheierea acordului prin care limba moldovenească devine limbă europeană. „Acceptarea limbii moldoveneşti ca limbă oficială este un act de o gravitate fără precedent. PSD cere guvernanţilor să-şi clarifice explicit această poziţie iar ministrul Afacerilor Externe să-şi prezinte demisia”, a spus Corlăţean.
Octavian HERŢA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button