Politica

PSD Râmnicu Vâlcea îşi va da întâlnire cu electoratul şi pe Internet

Ion Tudor, preşedintele Organizaţiei Municipale Râmnicu Vâlcea a PSD le-a promis colegilor săi de partid că, în curând, structura politică din care fac parte va avea site pe Internet. Anunţul a fost făcut de Mihai Dinescu, şeful său de cabinet, deci este credibil. Social-democraţii susţin că pagina web a PSD Râmnicu Vâlcea se va diferenţia de cele ale altor partide prin faptul că va fi dinamică şi va fi actualizată săptămânal, cu ştiri locale, naţionale şi comunicate de presă. În momentul de faţă, mai puţin de cinci organizaţii politice din judeţ au site-uri pe Internet. Multe dintre acestea sunt postate de formă, iar informaţiile în mare parte expirate, cum am constatat de exemplu în cazul PNL Vâlcea.

Dacă măcar jumătate dintre cei 2.700 de membri ai filialei municipale a PSD îşi vor accesa săptămânal site-ul, organizaţia lui Ion Tudor va fi cea mai vizibilă structură politică vâlceană pe Internet şi ar putea concura cu succes şi cu foarte multe ziare locale. Cei mai mulţi dintre membrii PSD Râmnicu Vâlcea sunt angajaţi pe platforma industrială, ceea ce înseamnă că acolo server-ele ar putea fi date peste cap.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button