Politica

Liberalii se plâng că duc „o viaţă de coşmar”, la Putere

Cică, pentru deputatul Emilian Frâncu, va fi cea mai mare uşurare dacă Guvernul Tăriceanu va pica. „Duc o viaţă de coşmar, din cinci în cinci minute, mă sună cineva, să mă roage nu ştiu ce. Nu cred că asta e o viaţă normală. Dacă nu aş fi răspunzător de soarta partidului, de mult mi-aş fi dat demisia din conducerea PNL Vâlcea. Decât lider de organizaţie la putere, mai bine stai bine-mersi în opoziţie. Dacă trece moţiunea, noi stăm liniştiţi, am demonstrat că putem guverna eficient. Desigur, ne-am dori să ne ducem la bun sfârşit proiectele, dar nu prin umilinţă ori negocieri nocturne”, s-a plâns zilele trecute Frâncu, în faţa „prietenilor” săi, ziariştii.

Schimbarea lui Cîlea din conducerea PSD Vâlcea este „iminentă”

Frâncu a dat de înţeles că s-a săturat de balamuc ca de mere acre. Probabil că de aceea s-a asmuţit din nou asupra bietului Ion Cîlea, pe care l-a bălăcărit cum i-a venit la gură pentru câteva afirmaţii făcute de liderul PSD în necunoştinţă de cauză: „Ion Cîlea îşi dădea cu părerea despre educaţie. Păi, scuzaţi-mă, el e paralel cu educaţia. Mai spunea că un guvern care nu poate să treacă prin Parlament nici propria lege de organizare şi funcţionare este ilegal şi nu poate guverna ţara. Parcă el şi Persu trăiesc pe altă lume. Mai vorbea domnul Cîlea de desfiinţarea guvernului datorită votului negativ dat acestei ordonanţe. Iarăşi bate câmpii. Şi ciobanii ştiu că Guvernul poate da peste o jumătate de oră o altă ordonanţă în loc să refacă ce era înainte. Dar noi am atacat la Curtea Constituţională această hotărâre şi până la pronunţare nu are rost să dăm altă ordonanţă. Am văzut că domnia sa se tot duce la adunări de dări de seamă şi alegeri. Probabil vă aduceţi aminte de limbajul de lemn din anii 56. Ce-i aia dare de seamă? Am rămas stupefiat când am auzit. Mai spunea domnul Cîlea că PSD nu va accepta să guverneze alături de PNL. Dar, cine i-a cerut-o? Domnul Cîlea spunea, pe final, că ţara e într-o situaţie foarte grea. Probabil că dumnealui e într-o situaţie foarte grea. Din câte ştiu eu, are zilele numărate la conducerea PSD Vâlcea”.

Dorel Jurcan ar putea fi exclus din PD

Cu adrenalina crescută la maxim, liderul PNL a decis să se liniştească spunând vreo două şi despre senatorul PD Dorel Jurcan. „Dorel Jurcan a comis un nou act de sinucidere politică. A gafat invitându-l la Vâlcea pe prietenul său, senatorul Marinescu. De aici s-a declanşat un scandal imens în PD. Marinescu a arătat adevărata faţă a PD şi acest lucru a dus la excluderea sa din partid. Oamenii ăia au notat unde s-a spus ce s-a spus despre corupţii PD. Jurcan a îngropat şi mai mult PD Vâlcea, care oricum era pe un loc codaş între organizaţiile democrate din ţară. S-ar putea să-i vină şi lui Jurcan rândul!”, a anticipat liderul PNL. Şeful liberalilor vâlceni nu putea să încheie capitolul criticilor fără să-l bage la index şi pe primarul Gutău. „Prefectura a câştigat procesul în contencios cu Gabi Ene. Legea spune foarte clar că atunci când un consilier local este exclus din partidul pe listele căruia a fost ales îşi pierde şi această calitate. Consiliul Local nu are ce să mai voteze. O lege nu poate fi votată. Se constată decăderea din drepturile de consilier a respectivului. Cu o mârşăvie fără margini, acelaşi Mesea, în cârdăşie cu Toma Mihăescu, secretarul Primăriei, sfătuiţi de bine de prietenul nostru, Gutău, în loc să transmită chestiunea asta la Judecătorie, au trimis un dispozitiv de hotărâre de consiliu local în care se începea direct cu vacantarea postului. Noi am atacat decizia CL, dar această cale a murit. Prefectura, însă, a atacat în contencios şi a câştigat. În paralel, am anulat vechea hotărâre de CL şi am aprobat una nouă, pentru schimbare. Dacă Ene contestă şi această hotărâre a instanţei, ne luptăm mai departe. Domnul Gutău, dacă presa i-a redat exact cuvintele, minte cu neruşinare şi încearcă să mă denigreze, să arate că nu am onoare. Nu i-am promis niciodată doamnei Ene că o pun director la nu ştiu ce liceu şi că tot eu, în schimb, i-aş fi promis că o las consilier municipal. Prefer mai bine să-mi rup mâna dreaptă! Gutău arată o perversitate de neînchipuit în transmiterea unor mesaje. Spre deosebire de domnul Gutău, asta e singura mea avere: onoarea. El are o avere incomensurabilă, e printre cei mai bogaţi vâlceni, după ce acum nu mult timp era un simplu fabricant de covrigi. Cum s-a îmbogăţit în aşa hal, numai el ştie”, a conchis Emilian Frâncu.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button