Politica

Frâncu îl trage din nou de urechi pe Vlădoiu – „Plagiatorul”

Liderul liberal Emilian Frâncu a rămas surprins de reacţia deputatului PSD Aurel Vlădoiu, care încă mai crede că tot ce zboară este avion sau că moţiunea social-democraţilor reprezintă o reală ameninţare pentru PNL. „Nu s-au făcut şi nu se fac negocieri cu PSD. Sunt naivi cei care pot crede că liberalii vor veni în genunchi la PSD pentru a cere sprijin. Noi ne vedem liniştiţi de guvernare nu pentru că am avea o înţelegere cu social-democraţii, ci pentru că ştim foarte bine că ar fi fatal pentru PSD, mai ales în acest moment, să provoace alegeri anticipate.

O spun pentru a mia oară, poate pricepe şi domnul Vlădoiu, că dânsul înţelege mai greu: nu-i convine cuiva care are 40 la sută în Parlament, şi girează într-un fel trecerea sau netrecerea unor legi organice, pentru că la restul avem majoritate simplă, să piardă această postură şi să ajungă la cel mult 25 la sută. Eu cred că nu ar obţine nici 20 la sută, dar asta e o altă poveste. Ar trebui, în aceste condiţii, să facă alianţă la vedere cu alte partide. PNL a spus că nu va face alianţă cu nimeni până la alegerile normale. După aceea, este posibil orice (…), dar acum ar fi sinucidere curată pentru PNL să se asocieze cu PSD, sau invers. Ca PSD să se alieze cu PD ar fi mai firesc, ambele partide se trag din acelaşi trunchi, au o doctrină iniţială comună”, explică preşedintele liberalilor vâlceni. În opinia sa, există două soluţii pentru ieşirea din criza generată de moţiune: PSD să vină cu 4-5 proiecte de lege, pe care Guvernul Tăriceanu să şi le asume, iar PSD să înceapă o susţinere pe faţă a PNL în Parlament; noţiunea de moţiune de cenzură să devină moţiune simplă care, trecând, să impună anumite direcţii Guvernului. Emilian Frâncu l-a tras de urechi pe Aurel Vlădoiu şi pentru faptul că s-a obişnuit să-i plagieze iniţiativele. Liberalul a anunţat de curând o nouă rectificare bugetară, ce va mări substanţial visteria naţională pentru sănătate. Frâncu a anunţat că foarte multe dintre solicitările sale, copiate de Aurel Vlădoiu, îşi vor găsi cu acest prilej rezolvare. Liderul PNL a reamintit că Vlădoiu nu are nicio contribuţie în rezolvarea problemelor din sănătatea vâlceană, dar „e bine că cineva repetă ceea ce spune PNL cu două sau trei luni înainte”.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button