Liga IV

Echipa lui Mazilu s-a împiedicat de ultima clasată

FC Vartex Rm. Vâlcea – Dinamo Horezu 0-0

Puţini ar fi crezut înaintea acestei partide că tocmai ultima clasată din Liga a IV-a le va pune piedică fotbaliştilor lui Dan Mazilu. Însă, aşa cum se întâmplă de regulă în fotbal, surpriza a apărut tocmai atunci când nimeni nu se aştepta. Jucătorii de la FC Vartex (fără nici un punct acumulat în precedentele cinci runde ale campionatului) au lăsat la vestiare teama şi au intrat pe teren decişi să-şi vândă scump pielea. Lucru care s-a şi petrecut de altfel, echipa lui George Popolan având meritul că nu s-a dat la o parte din calea adversarilor într-un meci în care ocaziile clare de gol abia pot fi numărate pe degetele de la o mână.

Un penalti acordat, apoi anulat…

Aşa cum era de aşteptat, oaspeţii au vrut să-şi respecte statutul de favoriţi şi-au început meciul în forţă. Şansa a surâs prima oară celor din Horezu, în minutul 6, atunci când Ivănoiu a trecut de puţin pe lângă minge la o centrare prin faţa buturilor apărate de Stoica. În minutul 10, acelaşi Ivănoiu a şutat din 8 metri, dar Panait s-a opus, iar mingea a fost degajată apoi de fundaşii celor de la FC Vartex. În minutul 18, o lovitură liberă de la aproape 30 de metri executată de Mogoşan a fost prinsă de portarul Stoica. Apoi a urmat o alta, de la 16 metri, însă de data aceasta mingea şutată de Bolcu a trecut peste transversală. În ciuda faptului că au avut întâietate în ceea ce priveşte posesia mingii, dominarea oaspeţilor a fost sterilă, asta pentru că fundaşii de la FC Vartex au îndepărtat de fiecare dată, cu sânge rece, pericolul din preajma porţii lui Stoica. Au excelat Cătinaş, Mozăceanu, Fl. Maria şi Panait, pe umerii cărora a stat tot greul în acest meci. Orice greşeală ar fi fost fatală, pentru că este greu de crezut că trupa lui Popolan ar mai fi reuşit să revină în joc şi să înscrie vreun gol, în condiţiile în care n-a trecut decât arareori jumătatea terenului. Iar acest lucru s-a întâmplat de regulă atunci când fundaşii echipei gazdă au trimis mingi lungi spre Voica sau Toader, singurii care-au încercat să speculeze o eventuală eroare în defensiva trupei lui Emil Popescu. Fără îndoială că momentul decisiv al meciului s-a consumat în minutul 37, atunci când centralul Marian Truţă a indicat punctul cu var la un duel între Dincă şi un jucător advers. Protestele gazdelor l-au făcut pe Truţă să meargă să se consulte cu asistentul de pe acea parte a terenului, Marius Badea, cel care a şi dat verdictul: nu este penalti, faultul s-a petrecut în afara suprafeţei de pedeapsă. Au urmat alte proteste, ale celor de la Horezu, dar situaţia nu s-a mai schimbat. Aşa că în loc de penalti s-a executat doar o simplă lovitură liberă din colţul careului de 16 metri, rămasă fără rezultat.

FC Vartex a rezistat şi-n inferioritate numerică

Nici după pauză faţa jocului nu s-a schimbat. Cei de la Dinamo Horezu au încercat din răsputeri să spargă lacătul defensivei adverse, dar fără sorţi de izbândă. Misiunea celor de la FC Vartex s-a îngreunat şi mai mult după ce Dincă a fost eliminat în minutul 58 pentru cumul de cartonaşe galbene. Văzând că ofensiva nu era deloc punctul forte al echipei pe care-o pregăteşte, antrenorul Emil Popescu a purces la o schimbare importantă în angrenajul de joc. Astfel, în minutul 70, a scos de pe teren un mijlocaş (în speţă pe Nedescu), a introdus în locul său un fundaş (Pătularu), iar în atac a urcat puternicul Mogoşan, care până atunci cam şomase în apărare. Însă nici în această formulă, fotbaliştii lui Dan Mazilu n-au fost mai inspiraţi. Tot Ivănoiu a încercat în minutul 82 să-l surprindă pe Stoica printr-un şut de la 14 metri, dar mingea a fost reţinută de portarul celor de la FC Vartex. Până la urmă, bravul Stoica, revenit între buturi abia etapa trecută, după o scurtă absenţă, avea să părăsească terenul de joc mai devreme decât era preconizat, după ce a încasat un cot zdravăn în abdomen de la un jucător advers, la o centrare în careul gazdelor. Din acest motiv, meciul a fost întrerupt aproximativ 5 minute, timp în care portarul echipei FC Vartex a primit îngrijiri. Când s-a decis că nu mai poate continua şi s-a făcut schimbarea, centralul Marian Truţă a indicat 10 (!!!) minute de prelungiri. Din care totuşi nu s-au jucat decât vreo 7-8, pentru că până şi centralul şi-a dat seama de ridicolul situaţiei. În fond, nu prea au fost nici trageri de timp, nici prea multe schimbări, iar de pe margine publicul îl apostrofa la fiecare decizie aiurea. Nici prelungirile nu au adus ceva nou, aşa că meciul s-a încheiat cu acelaşi scor alb cu care începuse.
Au evoluat echipele:
FC Vartex: Stoica (min. 88 Diaconu) – Mozăceanu, Cătinaş, Fl. Maria, Panait, M. Ciprian, Dincă, I. Mihai (min. 59 Aldescu), R. Andrei, Toader (min. 59 Popolan), Voica.
Dinamo Horezu: Sitaru – Croitoru, Băiaşu, Mogoşan, Păun, Nedescu, I. Grigore, Ariciu, Bolcu, Mirescu, Ivănoiu. Au mai jucat: Pătularu, Frunză, Temerel.

Se mută Dinamo Horezu în Zăvoi?

Nu sunt puţine vocile care înfierează condiţiile de joc de la Fârtăţeşti, acolo unde trupa lui Dan Mazilu îşi dispută meciurile de pe teren propriu. Şi nu e vorba de starea gazonului, cât mai degrabă de vestiarele arbitrilor şi-ale celor două echipe. Din câte se pare, din primăvara anului viitor, cei de la Dinamo Horezu vor să evolueze pe terenul II din Zăvoi, acolo unde altfel stau lucrurile. În 2004, atunci când a renunţat la fotbalul vâlcean, FC Lăpuşata, echipă sponsorizată de asemenea de Mazilu, a evoluat tot pe terenul II din Zăvoi, însă pe vremea aceea acolo meciurile se jucau într-o mocirlă de toată jena. Odată cu această mutare, Mazilu vrea să construiască şi o altă grupare, cu alţi jucători, căreia este posibil să-i redea şi vechiul nume: FC Lăpuşata.
Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button