Prin tubul catodic nu ajungi în rai. Doar în Parlament
• Octavian HERŢA
Te apucă râsul plânsului atunci când auzi un bogătaş că-şi donează salariul de nici o mie de parai pe lună, unei case de copii… Frate, atâta tapaj în presă pentru o nimica toată. Când ai o avere de milioane de coco, nu văd ce e aşa etra-uterin să ţi se rupă de cele câteva mii de euro pe care le arunci unor copii sărmani. Mi-e atât de milă de peremistul Nicolae Pătru, încât mai-mai că-mi vine să-i donez eu nişte haine ca să aibă omul cu ce se îmbrăca anul ăsta.
La noi, pomana e o chestie de bun gust. Dacă nu o faci cu surle şi trâmbiţe, înseamnă că eşti fraier, ori fariseu. Un alt caz este cel al lui Becşenescu, ajuns deputat fără a depune cine ştie ce efort în sensul ăsta, beneficiind de suportul publicitar şi financiar marca PSD. Nu pot uita zecile de pachete împărţite de afacerist prin comunele vâlcene… Cum cobora el din Touareg pentru a da orez şi făină gospodinelor din Lăpuşata, cum se pupa el cu ţaţele, doar-doar o acumula ceva capital politic!
Toate faptele „bune” ale politicienilor au loc – simplă coincidenţă, sub obiectivul camerelor video. Nu-i aşa, dacă nu pot ajunge în rai prin tubul catodic, măcar în Camera Deputaţilor sau în Senat s-o găsi un loc şi pentru ei… Aştept cu nerăbdare ziua în care un Becşenescu va ajunge mare şi tare, fără a se simţi dator să facă daruri prin satele Vâlcii. Ziua în care politicienii se vor baza doar pe calităţile lor, nu pe cadouri. Tare mi-e teamă însă că în România politica se va face în continuare după metodele perfecţionate de Sechelariu şi Staicu: cârnaţi cu fasole şi bancnote aruncate din maşini de lux mulţimii îndobitocite.
Dacă de mâine nu ar mai exista media, politicienii nu ar mai face cadouri. Vă asigur de asta. Scopul lor nu este acela de a face fericiţi nişte oameni, ci de a-şi asigura fundurile. Iar când nimeni nu va mai dori să filmeze sau să scrie despre generozitatea lor neasemuită, se va termina şi cu plasele împărţite cu dărnicie sărmanilor. 
