Liga IV

Victorie în ultimul minut de prelungiri

Hidroelectra Rm. Vâlcea – Minerul Berbeşti 2-1 (0-1)

Cele două echipe care s-au întâlnit sâmbăta trecută pe terenul Hidroelectra din zona Nord a oraşului au avut un start diametral opus în acest campionat. Dacă trupa pregătită de Lucian Giurcă s-a impus în deplasare (3-1 la Călimăneşti în faţa celor de la Viitorul Rm. Vâlcea), cei de la Minerul Berbeşti au capotat surprinzător pe teren propriu (0-1 în duelul cu CSM II Rm. Vâlcea). Dincolo de acest aspect, pe teren, rezultatele din runda inaugurală au contat prea puţin, replica elevilor lui Vasile Ilinca fiind una cât se poate de dârză, oaspeţii aflându-se la doar câteva secunde de a pleca acasă cu un punct.

Elevii lui Ilinca, mai norocoşi în prima repriză

Primele ocazii de gol au aparţinut celor de la Hidroelectra, dar fără ca scorul să sufere vreo modificare. Mai întâi, în minutul 9, Bunescu a urmărit o minge care-a trecut prin faţa porţii oaspeţilor, însă şutul său nu a fost deloc precis. Mingea a lovit transversala iar apoi a fost degajată de fundaşii berbeşteni. Ulterior, în minutul 14, elevii lui Lucian Giurcă au avut o altă posibilitate importantă de a trece în avantaj. Glăvan l-a lansat în adâncime pe Harapu, iar atacantul gazdelor a încercat un semi-lob de la 20 de metri, peste V. Marinescu, însă mingea a fost respinsă de portarul „minerilor” în corner. Şi-n loc de 2-0, s-a făcut 0-1. Asta pentru că-n minutul 27 B. Nica a transformat în gol o lovitură liberă cu largul concurs al portarului Udeanu, aproape spectator la mingea înaltă trimisă de jucătorul lui Ilinca din colţul careului de 16 metri: 0-1. Golul nu le-a picat deloc bine „energeticienilor”, care-au fost aproape de dezastru în minutul 34. Atunci, o gravă nesincronizare în apărare le-a permis oaspeţilor să beneficieze de o nouă oportunitate de a înscrie. A fost o lansare în adâncime care-a pus pe picior greşit defensiva Hidroelectrei, nu mai puţin decât trei jucători berbeşteni fiind lăsaţi liberi la marginea careului de 16 metri. Milosteanu a avut golul al doilea în picior, dar şutul năprasnic al acestuia a zguduit transversala porţii lui Udeanu, după care mingea a căzut pe linia porţii şi-n cele din urmă a fost degajată de apărarea gazdelor. În minutul 43, o altă lovitură liberă a lui B. Nica, din unghi, de fapt o jumătate de corner, executată de berbeştean la colţul scurt, i-a pus iarăşi probleme lui Udeanu, dar de data aceasta portarul Hidroelectrei s-a aflat la post. De partea cealaltă, gazdele au trecut greu de cei doi stâlpi ai apărării berbeştene, P. Grigore şi Buliman, care-au respins tot ce se putea.

Golurile lui Bunescu şi L. Pufu au decis rezultatul final

După pauză, pe teren a intrat o altă echipă Hidroelectra, care-a sancţionat momentele de slăbiciune din defensiva oaspeţilor. Golurile aveau să vină din două faze aproape trase la indigo, centrări în suprafaţa de pedeapsă, acolo unde Bunescu şi L. Pufu au speculat cu rapiditate indecizia fundaşilor berbeşteni. Egalarea s-a produs în minutul 55, când Bunescu a marcat cu o lovitură de cap din interiorul careului, care l-a derutat pe V. Marinescu, mingea fiind deviată în plasă şi de un fundaş al oaspeţilor: 1-1. După gol, Giurcă i-a trimis în teren pe Blăjan (pentru a ordona jocul) şi L. Pufu (în locul lui Harapu, ieşit din formă), dar ocaziile de poartă s-au lăsat aşteptate. Motivul: cei de la Minerul Berbeşti au riscat mai puţin, deşi spaţiile în apărarea Hidroelectrei au fost mai multe, iar gazdele au trecut greu de defensiva aglomerată a trupei lui Ilinca. În minutul 59, la o excelentă fază de contraatac, Milosteanu a preferat să şuteze la poarta lui Udeanu, iar mingea a fost prinsă cu siguranţă de goal-keeper-ul gazdelor. Poate că dacă atacantul oaspeţilor ar fi pasat în lateral spre Săndulescu, aflat singur pe linia careului de 16 metri, alta ar fi fost soarta partidei. Peste zece minute, după două driblinguri făcute la marginea suprafeţei de pedeapsă, Bunescu a încercat să înscrie printr-un procedeu cât se poate de spectaculos, o „scăriţă”, fără succes însă, mingea fiind reţinută de portarul V. Marinescu. Nici L. Pufu nu a avut mai mult noroc în minutul 82, atunci când a pătruns în forţă în careul berbeştean şi-a şutat puternic la colţul scurt, V. Marinescu având încă o dată o intervenţie salutară. Golul victoriei a picat când nimeni nu se mai aştepta, în prelungirile dictate de centralul Daniel Demetrescu. „Salvatore de la patria” s-a numit L. Pufu, care-a punctat din 6 metri, după o minge bâlbâită de defensiva oaspeţilor: 2-1.
Au evoluat echipele:
Hidroelectra Rm. Vâlcea: Udeanu – Glăvan, Jugăstreanu, Nicolaescu, Bâzgan, Ţoanţă, C. Ilie, C. Negrescu, Bunescu, Harapu, T. Negrescu. Au mai jucat: Blăjan şi L. Pufu.
Minerul Berbeşti: V. Marinescu – Vladu, P. Grigore, Buliman, Roşiqa, Roşu, C. Radu, Gârlă, Săndulescu, B. Nica, Milosteanu. Au mai jucat: Căt. Codin, R. Gheorghe, Vlădoiu şi Vlaicu.

Tricouri la fel

Nu mică le-a fost mirarea celor prezenţi la cocheta bază sportivă Hidroelectra când la startul partidei au observat că în tricouri verzi, cele în care au evoluat gazdele, se aflau nu 11, ci 12 jucători. Misterul s-a dezlegat imediat: cel de-al 12-lea îmbrăcat astfel era arbitrul de centru al meciului, Daniel Demetrescu. După câteva minute în care centralul şi fotbaliştii gazdelor aproape s-au confundat pe teren (diferea doar şortul), arbitrul a îmbrăcat o vestă de antrenament portocalie, iar totul a revenit la normal.

Minerul Berbeşti – zero puncte în două meciuri

Începutul campionatului nu este deloc unul fast pentru trupa lui Vasile Ilinca. În primele două runde ale noului sezon, Minerul Berbeşti a cunoscut deja de două ori gustul amar al înfrângerii. Prima oară în disputa de pe teren propriu cu CSM II Rm. Vâlcea, iar acum în duelul cu Hidroelectra. Cum au pierdut în faţa a două echipe despre care se spune că vor fi implicate în lupta pentru primul loc, este clar că pretenţiile celor de la Berbeşti nu mai sunt atât de mari în acest an.
Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button