Miliţianul Cazan, împins de la spate să rezolve dosarele mai vechi
• Prim-procurorul Teodor Trancă îl somează pe şeful IPJ să-şi facă treaba
La începutul săptămânii trecute, noul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, Teodor Trancă, a susţinut o conferinţă de presă, ocazie cu care a evidenţiat lipsa procurorilor din Parchetul Horezu. Trancă s-a arătat nemulţumit de modul în care sunt tratate anumite dosare, cerându-i în scris şefului IPJ Vâlcea, Adrian Cazan să urgenteze soluţionarea unor anchete. „Le-am cerut să soluţioneze cu prioritate dosarele vechi. Am găsit dosare din 2000, 2003 şi 2004. Am avut şedinţă de lucru cu cei de la poliţie care instrumentează dosarele. Am fixat pentru fiecare cauză în parte termen de soluţionare şi măsurile care trebuie luate ca aceste dosare să fie soluţionate nu mai târziu de 15 august”, a declarat Trancă.
O şedinţă de lucru a fost organizată şi în zona Brezoi, unde există dosare foarte vechi, nesoluţionate: „Erau dosare de doi ani, dosare complexe. Două dintre dosare au prejudicii de aproximativ 4 miliarde de lei vechi. Un dosar este chiar legat de o privatizare. Am identificat şi nişte disfuncţionalităţi, dacă nu nerespectări ale legii de către serviciile de investigare a fraudelor”, a spus prim-procuror vâlcean.
În acest moment, pe masa prim-procurorului din Horezu se află circa 330 de dosare cu propuneri de soluţionare care nu pot fi rezolvate din lipsă de personal. Din cei cinci procurori prevăzuţi în schema de personal nu lucrează decât doi, Parchetul Horezu fiind ocolit de magistraţi. Dosarele aflate în biroul prim-procurorului din Horezu, Iustin Mihai, vor fi preluate de magistraţii vâlceni: „În momentul de faţă, la Horezu lucrează doar doi procurori şi asta de numai o zi. Până acum câteva zile a lucrat un singur procuror. Parchetul Horezu înregistrează aproximativ 2700 de cauze pe an. În activitate lor, cei doi procurori au soluţionat aproximativ 600 de dosare de la începutul anului până acum, pentru că mai au şi alte activităţi de făcut: activitate judiciară, acolo se intră de cel puţin două ori pe zi în şedinţă de judecată, plângeri de rezolvat, audieri, discuţii cu organele de poliţie. Tot ceea ce se face la oricare alt parchet… Au suficiente dosare în lucru şi nu prea pot să le facă. Le-am spus ca cele 330 de dosare să rămână în biroul procurorului pentru că le vom prelua noi şi le vom soluţiona. Nu există altă posibilitate”, a declarat Teodor Trancă, prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea.
La Parchetul din Horezu există riscul să rămână un singur procuror. Teodor Trancă a spus că în urma unei discuţii purtate cu Iustin Mihai, prim-procuror la Parchetul Horezu, acesta ar intenţiona să plece în avocatură: „L-am rugat şi s-ar putea să-l determin să nu plece pentru că altfel, ne va fi foarte greu. Săptămâna trecută am fost la Bucureşti şi recunosc că efectiv m-am rugat de cei care erau prezenţi la CSM să determine măcar un procuror să accepte să vină la Horezu. Nu ştiu dacă se va putea rezolva. În urmă cu câteva zile am primit tot de la CSM o listă cu posturile care vor fi scoase la concurs. Din păcate, Parchetul de pe lângă Judecătoria Horezu nu este prins în această listă”, a menţionat prim-procurorul vâlcean.
Teodor Trancă susţine că situaţia dificilă de la Horezu este determinată şi de anumiţi procurori care ocupă de drept posturile respective: „Spre exemplu, doamna Carmen Vălimăreanu este detaşată doi ani de zile la Consiliul Superior al Magistraturii. Detaşarea însemnă blocarea automată a postului. Deci timp de trei ani de acum încolo, acest post nu poate fi ocupat. În al doilea rând, procurorul Smedescu are câţiva ani de zile în care este ba la serviciu, ba nu este, sau este în concediu medical. Am înţeles că CSM-ul ar fi aprobat pensionarea lui. Deocamdată nu putem cere ocuparea printr-o modalitate legală a acestui post. Mai mult decât atât cel de-al cincilea post este postul primului-procuror. Starea de delegare în care se află procurorul Iustin Mihai blochează postul de prim-procuror, până când el este numit definitiv în funcţia respectivă”, a mai spus Teodor Trancă.