Campioana judeţului, umbra echipei din sezonul trecut

Sportul Rm. Vâlcea – FC Oltchim Rm. Vâlcea 2-12 (0-3)

Încă dinainte de a începe meciul se stabilise deja învingătoarea. Toată lumea miza pe victoria categorică a echipei de Liga a III-a din duelul de Cupa României dintre Sportul şi FC Oltchim, disputat miercuri, 18 iulie. Nici măcar jucătorii campioanei de anul trecut de la judeţ nu visau la o victorie şi implicit la o calificare într-o fază superioară a acestei competiţii. Sperau doar să nu se facă de râs, dar nu ştim în ce măsură au reuşit chiar şi acest lucru. Însă, dacă tot se ştia învingătoarea, aproape că nici nu mai contează rezultatul sau scorul cu care s-a încheiat această partidă. Totuşi, date fiind condiţiile în care cei de la Sportul a jucat acest meci, efortul pe care l-au făcut de la înfiinţare şi până acum, inclusiv pentru faptul că se zbat în continuare să menţină în viaţă această echipă, ar trebui să fie apreciat.

Pe măsură ce proporţiile scorului creşteau, prietenii de pe la alte echipe din judeţ îi ironizau pe băieţii de la Sportul. Dar până la urmă, cum spuneam, ei sunt de apreciat pentru că au preferat să intre pe teren, să se prezinte la acest meci, să cheltuiască nişte bani numai pentru a nu desconsidera competiţia. Era mult mai simplu să nu se prezinte, să anunţe asta dinainte la Federaţie. Însă, ca şi la baraj, a fost şansa lor şi au preferat să şi-o joace. Puteau chiar să se retragă de pe teren când scorul ajunsese la 5-0, dar au dat dovadă de tărie de caracter şi şi-au dus crucea până la capăt, în ciuda faptului că erau luaţi în râs de o parte a spectatorilor. S-a terminat până la urmă 12-2 şi FC Oltchim merge mai departe în Cupa României.

Prima repriză nu anunţa dezastrul

Niciodată de la înfiinţare Sportul Rm. Vâlcea n-a suferit o înfrângere atât de categorică. De fapt, chiar şi eşecurile la limită au fost puţine. Uţă şi compania ne obişnuiseră cu meciurile în care plecau din postura de favoriţi şi se impuneau clar, numai că acum, după o promovare ratată, e greu să o iei de la capăt. Să începi din nou de la zero. Lucrurile au stat altfel decât de obicei la acest meci de Cupă. Din echipa de bază, cu care sezonul trecut au cucerit tot ce se putea pe plan judeţean, n-au mai fost decât vreo 4-5 jucători.  Restul, fie au renunţat la colaborarea cu Sportul (Manu şi Bunescu), fie sunt plecaţi din ţară ori accidentaţi. În această ultimă categorie se încadrează Iulică Roşoagă, poate cea mai importantă dintre pierderile echipei. Aşa că, în aceste condiţii, Andrei, Leo Ştefan, Floricu şi restul nu aveau altceva de făcut decât să încerce să nu ia prea multe goluri. Le-a reuşit oarecum acest lucru doar în prima repriză, când elevii lui Gaiţă, veniţi la meci direct din cantonamentul de la Novaci, l-au învins pe Mazilu de doar trei ori. Diferenţa dintre cele două echipe a fost vizibilă încă din primele minute când Oltchim-ul s-a aşezat la timonă. Apărarea celor de la Sportul a făcut o primă greşeală în minutul 3, dar n-a fost speculată de „chimişti”. Abia la următoarea fază aceştia au profitat de erorile din defensivă ale adversarilor. Smedescu a şutat spre poartă, mingea s-a lovit de Mazilu şi apoi a depăşit linia porţii: 1-0. O primă ocazie şi cam singura a reprizei au avut-o cei de la Sportul prin Boncioiu care reuşise să-i ia faţa adversarului direct însă când să pătrundă singur spre poarta adversă şi să şuteze, s-a împiedicat de minge, aşa că scorul a rămas neschimbat. Asta doar până în minutul 22 când Preda, după o pasă ideală de la Zgăbăruş, a majorat avantajul echipei sale la 2-0, fază la care Sportul a solicitat off-side. S-a intrat la pauză cu scorul de 3-0. Ştefan şi colegii săi s-au avântat în atac, au uitat de apărare, au fost sancţionaţi de arbitru pentru un off-side, „chimiştii” au executat repede şi din două pase s-a ajuns la 3-0, Şorega fiind autorul acestei reuşite. Aşadar, eficacitate maximă pentru atacanţii lui Gaiţă. Până la pauză a mai fost un gol, nevalidat de centralul Joiţa ce a sesizat un off-side pe care asistentul nu-l semnalizase.   

Condiţia fizică şi-a spus cuvântul  

Dacă în prima parte tot au mai reuşit să ţină piept jucătorilor de Liga a III-a, în partea secundă, condiţia fizică precară şi psihicul şi-au spus cuvântul pentru gruparea campioană a judeţului în sezonul trecut. Olaru a dus scorul la 4-0, Nuţu a marcat şi el pentru 5-0, iar apoi s-a făcut remarcat juniorul Vasile, un tânăr de 16 ani ce a reuşit să înscrie primul său gol într-un meci oficial al Oltchim-ului (al echipei de Liga a III-a), reuşita contând pentru scorul de 6-0. Până la jumătatea reprizei diferenţa s-a majorat considerabil. Preda, Andrei (autogol) şi Zgăbăruş au dus scorul la 9-0. Golul de onoare al celor de la Sportul a venit în urma unei combinaţii reuşite între Floricu şi Florea, ultimul dintre aceştia marcând pentru 9-1. Diferenţa s-a refăcut, însă, imediat, Nuţu trecându-şi în cont dubla. A fost apoi 10-2, în urma unei faze aproape identice celei din care s-a înscris primul gol al Sportului. Floricu, în postura de servant şi Florea, de finalizator. Vasile a mai marcat şi el o dată, scorul final fiind stabilit de Preda care a închis tabela la un neverosimil 12-2. Aşadar, nici măcar un bun partener de antrenament n-au putut fi băieţii de la Sportul pentru FC Oltchim care îşi aşteaptă acum viitorul adversar din Cupa României.
Au evoluat echipele:
Sportul Rm. Vâlcea: Mazilu – Andrei, Uţă, Comănescu, T. Popescu, Cosma, Ştefan, Diaconescu, Florea, Boncioiu, Floricu. A mai jucat: Barbu.
FC Oltchim: Vlădoi – Zgăbăruş, Marinescu, Bărbuţ, Nicorici, Nuţu, Olaru, Şorega, Creangă, Smedescu, Preda. Au mai evoluat: Vasile, Popescu, Amza şi Dănuleţ.
Au arbitrat: Marian Joiţa – la centru, ajutat la cele două linii de asistenţii Marius Vâncea şi Silviu Donţu.

Campioana judeţului se aştepta la un astfel de deznodământ
* nici Gaiţă n-a fost surprins de rezultat

După un astfel de meci, ce mai rămâne de spus? Toată lumea a văzut ce s-a întâmplat. Cei de la Sportul au plecat totuşi cu fruntea sus, dorind să menţioneze că: „Am pierdut cu Oltchim-ul, cu o echipă de Liga a III-a, ci nu cu oricine, în condiţiile în care din echipa Sportul de anul trecut nu au mai fost în teren la acest meci decât 4 jucători. Iar restul, am venit direct de la grătar, fără nici o pregătire. Nu putem să fim supăraţi pentru că ştiam ce ne aşteaptă”. Totodată, Uţă şi compania le-au răspuns şi prietenilor din tribună care i-au apostrofat tot timpul meciului: „Toţi făceau «mişto» de noi, dar ar trebui să vorbească în momentul când vor lua şi ei o Cupă şi-un campionat în primul an de la înfiinţare, cu jucători luaţi de prin toate colţurile”.
Şi în tabăra cealaltă era aşteptat un succes. „Nu m-au surprins cu nimic cei de la Sportul. Ştiam că n-au făcut pregătire şi mă aşteptam la un succes, dar poate nu atât de categoric. Iar despre băieţii mei pot să spun că sunt mulţumit de cum au răspuns la comenzi. Se putea, totuşi, şi mai mult. Dar asta e mentalitatea lor, să nu forţeze! Am încercat de la început să ne croim o idee de joc, iar băieţii, în mare parte, au reuşit. Nicorici m-a supărat că n-a reuşit să joace ce speram eu. De aceea l-am şi înlocuit”, ne-a spus Costel Gaiţă, antrenorul Oltchim-ului, care e destul de optimist şi în ceea ce priveşte viitorul meci de Cupă: „Dacă jucăm cu CSM-ul, va fi altfel situaţia anul acesta. Ei de-abia acum se grupează şi noi putem profita de acest lucru. Acum ne batem pentru victorie”.

„Chimiştii” au „fugit” din cantonament

Pentru a onora meciul de Cupa României cu Sportul Rm. Vâlcea, Olaru şi compania au fost nevoiţi să părăsească localitatea Novaci, „cartierul general” al Oltchim-ului de săptămâna trecută. Au făcut un antrenament miercuri (18 iulie) dimineaţa, iar apoi s-au îndreptat către Râmnic, au intrat pe teren, s-au achitat bine de sarcini şi imediat după terminarea jocului s-au reîntors în cantonamentul de la Novaci, unde-au mai rămas până sâmbătă, 21 iulie.

Brigadă de arbitri vâlceană

Comisia Centrală a Arbitrilor a preferat ca în această fază a Cupei României să delege brigăzi de arbitri din cadrul comisiilor judeţene în aria cărora se dispută meciurile. Întrucât cheltuielile ar fi fost mai mari şi ţinând cont că de organizare ar fi trebuit să se ocupe echipa mai slab clasată, au decis să nu mai suplimenteze aceste cheltuieli cu aducerea unor brigăzi din afara judeţului. Aşa că a delegat centralii cu experienţă în Liga a III-a, în acest caz pe Marian Joiţa, iar delegarea asistenţilor a lăsat-o în grija Comisiilor Judeţene, comisie ce a hotărât să trimită la meciul dintre Sportul şi Oltchim doi „liniori” proaspăt promovaţi în cel de-al treilea eşalon fotbalistic al ţării. Marius Vâncea şi Silviu Donţu, căci despre ei este vorba, şi-au făcut astfel debutul într-un meci în care a fost angrenată o echipă de Liga a III-a.

Următorul meci, pe 1 august

Dacă vor izbuti să depăşească şi următoarele două faze ale competiţiei, atunci când se vor confrunta cu alte grupări din eşalonul al treilea al fotbalului românesc, jucătorii de la FC Oltchim ar urma să joace, în turul al IV-lea, în proporţie de 99 la sută, cu elevii lui Marian Bondrea de la CSM Rm. Vâlcea. Trupa lui Mihai Diculoiu îşi va afla viitoarea adversară chiar în această săptămână, când federaţia va stabili ţintarul meciurilor din turul secund.
Iată în continuare datele de desfăşurare ale celorlalte runde din faza naţională a Cupei României, care se vor disputa până la sfârşitul anului 2007:
– faza a II-a – miercuri, 1 august 2007 (vor participa cele 70 de învingătoare din faza I şi celelalte 10 echipe din Liga a III-a)
– faza a III-a – miercuri, 15 august (vor concura 40 de formaţii câştigătoare în faza a II-a)
– faza a IV-a – miercuri, 29 august (vor lua parte cele 20 de învingătoare din faza a III-a şi cele 36 de echipe din Liga a II-a)
– faza a V-a – miercuri, 12 septembrie (vor participa învingătoarele din faza a IV-a)
– şaisprezecimile de finală – miercuri, 26 septembrie (vor participa cele 14 formaţii calificate din faza a V-a şi cele 18 echipe din Liga I)
– optimile de finală – miercuri, 5 decembrie
Sferturile de finală, semifinalele şi finala se vor juca în primăvara anului viitor.
Laurenţiu SIMA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button