Politica

Peremiştii au lăsat gura mai moale şi s-au pus pe treabă

Sintagma „între opoziţie şi ospiciu” nu mai e – se pare – de actualitate în PRM. Peremiştii au lăsat-o cu gura mai moale în ultima vreme şi s-au străduit să demonstreze că şi ei pot fi oameni de acţiune, aşezaţi, cu probleme, preocupaţi de soarta semenilor lor, buni la sfat şi la iernat.

Cetăţenilor de la Goranu le e teamă să mai doarmă în casele afectate de alunecările de teren

Axioma asta ne-a săgetat gândirea săptămâna trecută când, din lipsă de ocupaţie la 40 de grade la umbră, am luat urma cetei greilor din PRM Vâlcea, pusă pe fapte mari. Prima escală au făcut-o, cum spuneam, la Goranu, unde cetăţenii i-au asaltat cu probleme grele, ce le macină existenţa.

Printre persoanele care s-au strâns ciorchine în jurul consilierului municipal Ion Nuică, liderului TRM (Tineretul România Mare) Victor Stănculescu, prim-vicepreşedintelui Marius Bătăgan şi profesorului Marin Popescu, s-a aflat şi Constanţa Constantin, care din 2005 asaltează Primăria şi Prefectura cu memorii şi adrese, cerând aproape imperativ rezolvarea unei probleme cu care se confruntă mai mulţi râmniceni ce locuiesc în zonă. „Ultima oară a venit aici viceprimarul Monceanu, cu o echipă de presupuşi specialişti. Problema noastră majoră o reprezintă alunecările de teren, fenomen început după inundaţiile din 2005. Casele noastre o iau la vale, iar autorităţile nu ne ajută cu nimic. Au venit, au studiat problema şi au zis că este în lucru proiectarea pentru eliminarea efectelor calamităţilor. De fiecare dată acelaşi lucru! Povestea noastră a început în 2005, cum vă spuneam, când inundaţiile şi defrişările ilegale, şi masive aş putea spune, au dus la destabilizarea terenurilor în zona Malul Alb. Şi noi, şi ceilalţi vecini afectaţi, am depus documentaţii peste tot. În zadar însă… Situaţia este foarte delicată! Practic, ne e frică să mai dormim în case. Nu ştiu cât de în siguranţă v-aţi mai simţi dacă v-aţi trezi noaptea că vă pocneşte tocăria la casă. În prima noapte, speriaţi, am început să dăm cu tămâie prin casă. Am zis că a intrat Diavolul în casă. După aceea, am văzut cum începe să se croiască casa. Mai veneau pe la noi nepoţii, dar acum le e teamă să ne mai viziteze, să mai stea în vacanţe cu noi, chiar să ne calce pragul, sau, mă rog, ce-a mai rămas din el. Fenomenul este atât de rapid încât în interval de câteva luni, pe sală, ni s-a umflat mozaicul. Uşile s-au strâmbat, s-a ales praful de munca noastră de-o viaţă! Mai suntem şi pensionari şi bani şi putere să construim din nou nu mai avem. Şi unde? Mai sus puţin, la Dubinciuc şi Mărgineanu, situaţia e oarecum similară”, li s-a plâns Constanţa peremiştilor, dând încă o dată vina pe defrişările ilegale din ultimii ani.

Periodic, gospodăriile de la Malul Alb sunt inundate din cauza unui pod evaluat la peste 1 milion de euro

Alţi cetăţeni le-au dat temă de casă liderilor PRM prinşi la faţa locului rezolvarea problemei privind canalizarea. Ei au explicat că mai mulţi vecini şi-au racordat ilegal canalizarea menajeră de conducta pluvială ce străbate Strada Săliştea Nouă. Astfel, în anumite perioade ale anului, la marginea gospodăriilor lor, se formează lacuri cu fecale şi alte treburi neplăcute nasului fin. Cetăţenii i-au rugat pe peremişti să facă presiuni asupra Executivului pentru a găsi o soluţie la problema lor. Ei au cerut sprijin şi pentru dezafectarea podului aflat pe valea pe unde ar urma, chipurile!, să treacă Calea Ferată Vâlcea – Vâlcele. Cetăţenii au arătat că atunci când plouă intens, valea şi aşa colmatată, precum şi podul lăsat în paragină deviază cursul pârului ce se revarsă de cele mai multe ori peste gospodăriile lor. Cei doi consilierii municipali PRM au promis că vor avea o discuţie cu primarul Gutău pe toate temele discutate cu locuitorii din Goranu. Primarul Râmnicului a primit cu interes sugestiile colegilor săi din CL. „Cunosc problemele de la Goranu şi situaţia este într-adevăr delicată. Acolo s-au făcut studii încă de anul trecut. Am prins în bugetul local 3 miliarde lei pentru rezolvarea problemei efectelor calamităţilor din 2005. Proiectarea a fost făcută de firma ANIF, dar ca orice proiectare făcută pe la noi, s-a împotmolit pe undeva pe la Bucureşti. Sunăm non-stop, dar ni se spune că nu a ajuns documentaţia unde trebuia. Există şi o solicitare a prefectului pe această problemă. Referitor la pod, vreau să vă spun că am cerut dezafectarea sa, dar ni s-a răspuns că podul respectiv este inventariat la peste un milion de euro. Atunci am oprit orice acţiune de dezafectare a podului. Eram cu autogenul să-l tăiem, pentru că s-a colmatat întreaga vale. Iar când plouă, şuvoaiele de apă se opresc în pod, după care o iau la vale, peste gospodăriile oamenilor. Este o situaţie specială, pentru că nu am reuşit încă să primim autorizaţie să tăiem acest pod şi să decolmatăm zona. Ni se tot spune că se va face calea ferată Vâlcea – Vâlcele. Din păcate, pentru moment, pare o situaţie fără ieşire. Dacă dezafectam podul, apa îşi urma cursul iniţial. În legătură cu canalizarea, e vorba despre Strada Săliştea Nouă, sunt câteva familii care s-au racordat ilegal la conducta pluvială cu canalizarea menajeră. E foarte greu să urmărim şi să depistăm vinovaţii, dar sunt convins că în câteva zile rezolvăm şi această problemă. Vom da amenzi usturătoare!”, a precizat primarul independent Mircia Gutău.      
Eduard DULĂCIOIU  

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button