Liga I

Steaua – primul meci, prima înfrângere în era Hagi

Steaua a pierdut prima partidă amicală a stagiului de pregătire de la Kaprun, scor 1-2 cu Apoel Nicosia. Eşecul i-a surprins pe iubitorii fotbalului românesc, dar nu şi pe fostul jucător al Stelei, Dorinel Munteanu, care îndeamnă la răbdare. Munteanu – actualmente antrenor la FC Vaslui, spune că Gică Hagi nu poate fi acuzat după prima înfrângere la primul meci ca antrenor pe banca Stelei. „Este o răutate să spui că Hagi a pierdut primul meci la Steaua, ţinând cont de faptul că era vorba de un meci de acomodare. Gică se confruntă cu probleme, deoarece nu are la dispoziţie tot axul apărării din cauza accidentărilor lui Rădoi, Ghionea şi Goian”, a declarat Munteanu.

Becali îl atacă pe Turcu

Altfel, lăsând de-o parte rezultatul mai puţin favorabil al elevilor lui Hagi în meciul cu ciprioţii de la Apoel Nicosia, patronul Stelei a ţinut să-i răspundă pe tonul caracteristic dinamovistului Vasile Turcu, care spusese că „Steaua va fi un simplu sparring partner pentru noi”. „Dinamo crede că o să mai fie ce a fost în campionatul trecut? Se înşeală amarnic. Noi nu cu ei ne comparăm, avem obiective mai importante în Europa. Oricum, nu vreau ca alte echipe din România să se atingă de imnul Champions League. Să-l asculte în vise, pe telefoane sau pe Ghencea, nu în altă parte. Dacă ajungem să ne comparăm cu Dinamo sau cu Turcu înseamnă că ne coborâm prea mult”, a replicat Becali.

Atenţie la polonezi

Pentru Steaua, dubla manşă din preliminariile Ligii Campionilor cu polonezii de la Zaglebie Lubin nu se anunţă deloc a fi una uşoară. De altfel, antrenorul echipei adverse, Czeslaw Michniewicz, a atacat subtil echipa noastră. Polonezul a declarat că Gheorghe Hagi a fost un mare jucător, însă nu îşi aminteşte ca acesta să fi reuşit mari performanţe ca tehnician. „Le-am spus jucătorilor mei să fie încrezători. Steaua are experienţă europeană, anul trecut a jucat semifinalele Cupei UEFA, iar anul acesta a jucat în Liga Campionilor, într-o grupă din care a făcut parte şi Real Madrid. Este o echipă cu care nu ne-am fi dorit să jucăm, capabilă să câştige un meci şi acasă, şi în deplasare. Dar dacă aşa s-a întâmplat, asta este, se putea şi mai rău. Hagi a fost un jucător excelent, dar acum este antrenor şi sunt două profesii diferite. Nu îmi amintesc să fi reuşit mari performanţe ca antrenor. Aşa că nu privesc prin prisma numelui, ci doar ca pe un antrenor al unui grup bun. De obicei însă, echipele bune au antrenori buni”, a spus tehnicianul polonez.
Altfel, Michniewicz crede că şcoala românească de fotbal este mai bună decât cea poloneză. „Jucăm însă 11 la 11, iar meciurile încep de la 0-0. Orice se poate întâmpla”, a spus antrenorul celor de la Zaglebie. În aceeaşi notă, atacantul Michal Chalbinski a afirmat că Zaglebie a picat cu un adversar puternic şi că vor fi două meciuri extrem de grele pentru el şi coechipierii săi. "Trebuie să credem în noi, pentru că în fotbal mereu apar surprize. Cu siguranţă, Steaua este favorită, are mare experienţă în cupele europene. Mingea este rotundă şi vă asigur că nu vom merge în excursie la aceste partide. Îmi amintesc că am jucat împotriva Stelei într-un amical acum doi ani, românii erau foarte rapizi şi tehnici”, a spus Chalbinski.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button